Un antidot necesar împotriva nostalgiei comuniste
Lucrarea, apărută cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), reprezintă o analiză profundă și documentată a realităților economice, sociale și politice din timpul regimului Ceaușescu, într-un context în care nostalgia față de comunism devine tot mai vizibilă în societatea românească.
Volumul va fi lansat luni, 29 septembrie 2025, ora 19:00, la Librăria Humanitas Cișmigiu (Bulevardul Regina Elisabeta 38, București). Evenimentul va reuni personalități din domeniul istoriei și jurnalismului:
- Mioara Anton, Director al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”;
- Magda Grădinaru, Jurnalist Spotmedia & Rock FM;
- Florin-Daniel Șandru, Președinte executiv IICCMER;
- Cosmin Popa, Autorul volumului;
- Florin-Răzvan Mihai, Coordonator al colecției Corint Istorie Autori Români și moderator al evenimentului.
Context: nostalgia comunistă în cifre
Un sondaj INSCOP realizat în vara anului 2025 la comanda IICCMER relevă o tendință îngrijorătoare:
- 66,2% dintre respondenți consideră că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun;
- 55,8% apreciază comunismul ca fiind benefic pentru România;
- 48,4% cred că „în comunism se trăia mai bine”.
În acest climat de idealizare a trecutului, lucrarea lui Cosmin Popa vine să restabilească adevărul istoric prin fapte, documente și analize riguroase, care să demonteze miturile și să ofere o imagine clară a costurilor regimului ceaușist.
Prof.univ.dr. Florin – Daniel Șandru, Președinte executiv al IICCMER: Într-un context în care nostalgia după comunism este tot mai des instrumentalizată politic, volumul lui Cosmin Popa, ,,Economie, politică și corupție în România lui Nicolae Ceaușescu’’, oferă o demistificare necesară și temeinic argumentată a mitului eficienței economice a regimului ceaușist. Cu rigoare istorică și claritate analitică, autorul demonstrează cum dictatura a fost profund marcată de corupție sistemică și de incapacitatea structurală a unui model politic și economic autoritar de a evita falimentul. O carte indispensabilă pentru înțelegerea lucidă a trecutului recent și pentru apărarea valorilor democratice în prezent.
Despre carte
,,Cosmin Popa reușește un lucru remarcabil în cadrul unei istoriografii în care predomină accentul pe dimensiunea politică, ideologică sau culturală. El izbutește să reunească într-o sinteză novatoare analiza fracturilor structurale ale economiei planificate a României ceaușiste. Se poate observa că impactul factorului politic este decisiv, fiind reprezentat, în ultimă instanță, de maniera imperativă și voluntaristă de conducere a lui Nicolae Ceaușescu. Autorul unifică ceea ce până acum constituia domeniul a două sfere tratate distinct într-o sinteză asupra fazei «dictaturii dezvoltării» în interiorul regimului totalitar comunist din România ceaușistă. Realizează astfel o cercetare modernă asupra economiei planificate românești, unde ambițiile politice trebuiau completate de costurile supradimensionate ale industriei. Soluția găsită de Nicolae Ceaușescu la «eroziunea» sistemului industriei planificate și extensiv dezvoltate a fost diminuarea drastică a consumului intern. Extinderea controlului Securității asupra mecanismelor industriei și marginalizarea deplină a funcțiilor sociale ale statului constituie alte repere ale regimului abordate în această cercetare”, menționează istoricul Florin MÜLLER.
Despre autor
Cosmin Popa este cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, Academia Română, specializat în istoria Uniunii Sovietice, Rusiei și Europei Centrale și Răsăritene în perioada comunistă și postcomunistă. Studii universitare la București și Moscova. Doctor în istorie al Universității din București din 2007, cu studii postdoctorale, între 2011 și 2013. Membru al Comisiei Mixte a Istoricilor din România și Federația Rusă, membru al Comisiei româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relațiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului României. Cadru didactic asociat al Universității „Ovidius” din Constanța, al Institutului Diplomatic Român (IDR), în perioada 2009–2016. Împuternicit al Academiei Române pentru Programul Centenar (2018–2021). Autor a peste 80 de studii publicate în diverse reviste științifice. Printre volumele publicate, menționăm: Nașterea Imperiului (2002; Premiul Uniunii Scriitorilor „CopyRO”, secțiunea Istorie, 2003); Între tentația imperiului și alianța strategică: URSS și Europa Centrală și de Est (1941–1953) (2012); Intelectualii lui Ceaușescu. Academia de Științe Sociale și Politice (1970–1989) (2018); Elena Ceaușescu sau anatomia unei dictaturi de familie (2021).