Prin Hotărârea de Guvern adoptată în şedinţa din 6.06.2007, fosta închisoare de la Râmnicu Sărat a fost trecută în administrarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, care o va organiza ca Muzeu Memorial al Victimelor Comunismului.
Închisoarea de la Râmnicu Sărat a fost dată în folosinţă la sfârşitul secolului XIX şi a funcţionat până în anul 1963. Până în 1948 închisoarea a fost de drept comun, fiind destinată deţinuţilor condamnaţi la pedepse de maxim 2 ani închisoare corecţională. Începând cu anul 1947 la Râmnicu Sărat au fost închişi ca deţinuţi politici ţăranii originari din zona Buzăului care nu şi-au plătit cotele obligatorii sau cei care se opuneau colectivizării, membrii partidelor istorice (PNŢ şi PNL) din împrejurimile Râmnicului Sărat şi a Buzăului, iar din 1957 liderii Partidului Naţional Ţărănesc Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ilie Lazăr, Ion Diaconescu, Victor Rădulescu Pogoneanu, precum şi foştii miniştri Ion Petrovici şi Petre Tomescu. În perioada în care a funcţionat ca închisoare politică (1948 – 1963) caracteristicile regimului de detenţie de la Râmnicu Sărat au fost izolarea, înfometarea şi bătaia deţinuţilor politici de către gardienii şi comandantul penitenciarului, Alexandru Vişinescu. Închisoarea a fost desfiinţată în aprilie 1963, la o lună după moartea lui Ion Mihalache.
Persoană de contact:
Coordonator de proiect
Cosmin Budeancă
0740.454.916