Evenimentul va avea loc miercuri, 10 septembrie, ora 17.30, la Grădina Green Hours (Calea Victoriei 120), Bucureşti, unde vor prezenta: Lucia Hossu Longin – Secretar General al IICCR; Daniela Zaharia – Secretar ştiinţific al Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti; Excelenţa sa, Domnul Jaap L. Werner – Ambasadorul Ţărilor de Jos la Bucureşti; Dr. Holger Dix – Director al Fundaţiei Konrad Adenauer Bucureşti; Dorin Dobrincu – Cercetător la Institutul „A.D. Xenopol” şi Coordonator al Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România; Liliana Preoteasa – Director în cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului; Liviu Mihaiu – jurnalist; Raluca Grosescu – cercetător în cadrul IICCR. 

Autorii manualului sunt Mihai Stamatescu, profesor de istorie la Liceul Teoretic „Traian Lalescu” din Orşova. Raluca Grosescu, coordonator al Departamentului Documentare şi Cercetare din cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România. Dorin Dobrincu, cercetător la Institutul „A.D. Xenopol”, coordonator al Comisiei Prezidenţiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Andrei Muraru, cercetător la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România. Liviu Pleşa, cercetător la Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii, membru al Comisiei Prezidenţiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Sorin Andreescu, profesor de istorie la şcoala nr. 165, Bucureşti. 

Marius Oprea, preşedintele IICCR, consideră că apariţia unui astfel de manual era necesară în România: „În 10 decembrie 1987, nişte necunoscuţi incendiau, în semn de revoltă, imensa statuie a lui Lenin care se afla pe atunci în faţa Casei Presei Libere (fosta Casa Scînteii). Într-un gest temerar, ei au scris pe soclul statuii: „Daţi-ne ţara înapoi!”. Istoria ne învaţă însă că zeii şi credinţa în ei nu mor, chiar dacă statuile ard. Nu întîmplător, acest manual, primul de istorie a comunismului din România, apare abia la 18 ani de la căderea regimului. Trăim încă într-o lume care se fereşte să vorbească deschis despre trecut. Vrem să vă desprindem de ea.” 

Manualul dezvăluie spre lectură şi instruire teme precum: Comunismul în România interbelică, Preluarea puterii (1944-1947), Partidul Comunist Român, Instituţiile statului, „Celălalt” în regimul comunist, Distrugerea societăţii civile şi represiunea politică, Monopolul ideologic. Manualul dezbate, totodată, subiecte precum economia, viaţa cotidiană, politica externă, rezistenţa şi disidenţa în timpul regimului comunist şi anul 1989. 

Volumul este însoţit de DVD, realizat de IICCR cu sprijinul Televiziunii Române şi TVR Media. Intitulat „O zi la Televiziunea Română în 1988”, acesta prezintă exemple de emisiuni difuzate în cele două ore de program al TVR din 1988. DVD-ul constituie o sursă istorică, prezentată în formă video, însoţită de exerciţii. 

Referenţii acestui manual sunt Dr. Dennis Deletant, Dr. Stelian Tănase, Dr. Daniela Zaharia.