Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR) va derula în perioada 20 februarie – 1 mai 2009 concursul naţional de eseuri şi artă grafică „1989, poarta către Libertate?”

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România îi provoacă pe elevii români să reflecteze la importanţa momentului 1989 în România, la modul în care părinţii şi bunicii noştri au luptat pentru a obţine libertatea poporului român. Luând în considerare însemnătatea sa în evoluţia şi dezvoltarea societăţii româneşti, tinerii sunt invitaţi să-şi dovedească creativitatea prin modul în care ei percep momentul 1989 şi urmările lui: Ce s-a câştigat atunci? S-a pierdut ceva? Care a fost preţul acestei libertăţi? Cum vedeţi libertatea în viaţa voastră de zi cu zi?

Concursul, ajuns la a III-a ediţie, este destinat elevilor din clasele V-XII şi este organizat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Scopul acestui concurs este acela de a creşte interesul copiilor şi tinerilor pentru istoria recentă a României, determinându-i să reflecteze asupra naturii totalitare şi represive a regimului comunist din România, precum şi asupra schimbării aduse de anul 1989 în viaţa românilor. 

Acest concurs se înscrie într-un program mai amplu al Institutului, prin care se doreşte a se face cunoscută istoria comunismului din România în rândul tinerilor. Programul are la bază lansarea primului manual de istorie a comunismului din România, eveniment realizat în septembrie 2008, scopul acestuia fiind prezentarea întregii perioade a regimului comunist din România. Manualul dezbate teme precum: Comunismul în România interbelică, Preluarea puterii (1944-1947), Partidul Comunist Român, Instituţiile statului, „Celălalt” în regimul comunist, Distrugerea societăţii civile şi represiunea politică, Monopolul ideologic, dar şi subiecte precum economia, viaţa cotidiană, politica externă, rezistenţa şi disidenţa în timpul regimului comunist şi semnificaţia anului 1989. Lansarea acestui manual a dus la adoptarea în programa şcolară a unui curs opţional de predare a Istoriei Comunismului în România, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului implicându-se în organizarea unui curs de perfecţionare a cadrelor didactice din toata ţara în vederea prezentării metodelor specifice de predare a istoriei comunismului. 

Cele mai bune eseuri şi desene din concurs vor fi premiate. Valoarea totală a premiilor este de aproximativ 2000 de EUR. Eseurile câştigătoare vor fi publicate de IICCR într-un volum, în timp ce planşele premiate vor fi expuse de IICCR într-o mini-expoziţie. 

Persoană de contact: Ţînţariu Adelina
concurs@iiccr.ro