Marţi, 10 martie 2009, ora 16.00, la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti, amfiteatrul „Nicolae Iorga”, a avut loc conferinţa susţinută de Félix Rodriguez, fost agent CIA.
Rodriguez a luat parte la invazia de la Golful Porcilor, a fost unul dintre şefii agenturii CIA din Vietnam şi a fost implicat în afacerea Iran-Contra, în timpul administraţiei Reagan. Fostul agent CIA este cel care l-a arestat pe Che Guevara.
Félix Rodriguez este, împreună cu John Weisman, autor al volumului Shadow Warrior/Luptătorul din umbră.
Evenimentul a fost organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR) şi de Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. La conferinţă a prezenţi, alături de Félix Rodriguez, Marius Oprea, preşedinte al IICCR, Daniela Zaharia, lector dr. la Facultatea de Istorie, Teodor Mărieş, preşedinte al Asociaţiei 21 Decembrie 1989.