Pe 12 decembrie 2013, la sediul Arhivelor Naționale ale României, a avut loc lansarea volumului Refugiați polonezi în România 1939-1947. Documente din Arhivele Naționale ale României /Polscy uchodźcy w Rumunii 1939-1947. Dokumenty z Narodowych Archiwów Rumunii, în prezenţa Excelenței Sale Marek Szczygieł, ambasadorul Republicii Polone la București.
La eveniment au luat parte Ioan Drăgan (Directorul Arhivelor Naţionale ale României), Andrei Muraru (Președintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc), Łukasz Kamiński (Președintele Institutului Memoriei Naţionale din Polonia), Rafał Leśkiewicz (Directorul arhivei Institutului Memoriei Naționale din Polonia).
Rezultat al colaborării începute în 2008 între Institutul Memoriei Naționale din Polonia, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) şi Arhivele Naționale ale României, volumul documentează soarta refugiaților polonezi în România în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.