Bucureşti, 10 octombrie 2013 – Joi, 10 octombrie, a avut loc lansarea oficială a proiectului Pace şi Agricultură, care are ca partener principal Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. Iniţiat de Ministerul Alimentației, Agriculturii și Protecției Consumatorilor și de Asociația FriendenBrot din Germania şi implementat în România de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, proiectul își propune să promoveze și să păstreze proaspătă în conștiința publică ideea că agricultura durabilă, bunăstarea și fericirea oamenilor nu se pot realiza decât pe timp de pace.
Prin acest demers, ministerele agriculturii din statele central şi est europene, ţări foste comuniste, actuale membre UE (Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Republica Cehă şi Ungaria) au fost invitate să aleagă un loc cu valoare simbolică pentru trecutul lor recent, unde să înfiinţeze o cultură de secară cu semințe provenite din aşa numita zonă a morţii, din apropierea zidului Berlinului. Recolta obținută va fi trimisă la Berlin, unde, în cadrul unei ceremonii programate pentru 9 noiembrie 2014, se va coace pâinea comună, Pâinea Prieteniei.
Joi, 10 octombrie 2013, a avut loc prima etapă a acestui proiect în România: însămânțarea cu secară a unui teren din fostul sat Rubla, jud. Brăila, o localitate cu o istorie apăsătoare, care grupează drame ale numeroaselor familii de români, aromâni, saşi şi sârbi, împletite cu destine ale foştilor deţinuţi politici cărora li s-a impus domiciliu forţat în Bărăgan în condiţii inumane. Cu această ocazie, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, împreună cu reprezentanţii IICCMER şi cu partenerii proiectului, au susţinut o conferință de presă și au vernisat o expoziție de fotografii cu scene din viața deportaților în Bărăgan.
Proiectul este susţinut în România de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Asociaţia Foştilor Deportaţi în Bărăgan, Fundaţia „Memoria unei deportări – Fundata 18-19 iunie 1951” şi Muzeul Naţional de Agricultură din Slobozia.