Bucureşti, 18 august 2014 – Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) salută decizia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind trimiterea în instanţă a fostului comandant al Coloniei de muncă de la Periprava, colonel (r) Ioan Ficior, pentru infracţiuni contra umanităţii.
Parchetul General a anunţat luni, 18 august 2014, finalizarea cercetărilor şi trimiterea în judecată a lui Ioan Ficior, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii. Procurorii au constatat prin rechizitoriu că Ficior este responsabil pentru moartea a 103 deţinuţi, urmare a regimului dur aplicat deţinuţilor în perioada în care acesta s-a aflat la conducerea coloniei (1 august 1958 – 1 noiembrie 1963).
Textul integral al comunicatului oficial transmis de Parchetul General este disponibil aici.
În aprilie 2013, IICCMER anunța că a identificat numeroase fapte cu posibile consecințe de natură penală comise de foşti angajați ai Direcției Generale a Penitenciarelor pe durata exercitării funcțiilor în perioada 1950-1964.
Pe 18 septembrie 2013, IICCMER a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție începerea urmării penale împotriva fostului comandant al coloniei de muncă de la Periprava, colonel (r) Ioan Ficior, pentru săvârșirea infracțiunii de genocid. Pe 24 octombrie 2013, Parchetul instanței supreme a anunțat că a dispus începerea urmăririi penale faţă de Ioan Ficior sub aspectul săvârşirii infracţiunii de genocid, constând în aceea că, în virtutea funcţiilor de comandant şi locţiitor de comandant deţinute în perioada 1958-1963, a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva categoriei deţinuţilor politici aflaţi în Colonia de muncă Periprava.
Potrivit cadrului legal de funcționare, IICCMER este abilitat să efectueze investigaţii științifice cu privire la crimele, abuzurile şi încălcările drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist şi să sesizeze organele în drept.
* * *
Despre IICCMER
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc este o structură guvernamentală înființată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea și analizarea din punct de vedere științific a perioadei totalitare și a consecințelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea și implementarea unor instrumente educaționale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile și drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva și publica documente referitoare la memoria exilului românesc.