În zilele de 6 şi 7 octombrie 2009, a avut loc, la Praga, Conferinţa internaţională Twenty Years After: Central and Eastern European Communist Regimes as a Shared Legacy, organizată de Institutul pentru Studierea Regimurilor Totalitare şi Ministerul Culturii din Republica Cehă, cu sprijinul instituţiilor partenere, între care şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România. 

În deschidere au vorbit directorului Institutului, Pavel Žáček, şi fostul prim-ministru al Republicii Cehe, Mirek Topolánek, care a accentuat importanţa cunoaşterii trecutului, şi, implicit, a mecanismelor de funcţionare a regimurilor totalitare, pentru a evita repetarea atrocităţilor pe care acestea le-au comis.

Dezbaterile din cadrul Conferinţei au vizat moştenirea lăsată de regimurile nedemocratice din ţările Europei Centrale. Cunoscând abordările curente, care evidenţiază radicalismul schimbărilor ce au urmat prăbuşirii regimurilor comuniste din regiune, la douăzeci de ani de la acele evenimente, atât comunitatea ştiinţifică, cât şi societatea sunt, probabil, mai pregătite să accepte o discuţie asupra practicilor sociale şi politice predominante şi a transformărilor produse.

Conferinţa s-a axat pe o abordare interdisciplinară sau multidisciplinară a sfârşitului anilor 1980 şi a moştenirii lăsate de perioada respectivă. Întrunirea a oferit comunităţii academice şi publicului interesat o abordare nouă asupra temelor propuse. Împăcarea cu trecutul, în termeni instituţionali, ca secvenţă centrală a Conferinţei, a fost prezentată din perspectiva comparativă a justiţiei de tranziţie. 

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România a fost reprezentat, la această Conferinţă, de Marius Oprea, preşedintele Institutului, şi de Andrei Muraru, expert.

Programul Conferinţei
pdf descarcă document (PDF)

Fotografii: http://www.ustrcr.cz

Pentru mai multe detalii: www.20yearsafter.eu