Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi Fundaţia „Ion Bărbuş” au organizat conferinţa Utopie, mit şi revoluţie.Evenimentul a avut loc luni, 16 iunie, la sediul IICCMER.
Au participat Olavo de Carvalho, filosof şi profesor de filosofie politică, Vladimir Tismăneanu, profesor, University of Maryland, preşedintele Consiliului ştiinţific al IICCMER, moderator a fost Mihail Neamţu, director ştiinţific al IICCMER.
Olavo de Cervalho este filosoful brazilian care prin realismul, luciditatea, erudiţia şi curajul său intelectual de excepţie a reuşit să sfideze pretenția de hegemonie culturală a stângii radicale din America Latină. Printre contribuţiile sale se numără explicaţia asupra originilor intelectuale şi unităţii ideologiilor colectiviste, dincolo de aparentele diferenţe de conţinut doctrinar ale acestora. Olavo de Carvalho expune în opera sa caracteristicile definitorii ale mentalităţii revoluţionare, resort al celor mai criminale dictaturi din istoria umanităţii.