Concomitent cu scrierea scenariului la Dacii, Titus Popovici lucrează la o continuare ce reia firul narativ începând cu faza finală a asediului Sarmisegetuzei de către legiunile lui Traian. La fel ca și primul film al dipticului ce privește războiul dacilor cu romanii, Columna aparține scurtei faze de deschidere a regimului comunist către lumea capitalistă, fiind realizat în coproducție cu o casă de filme occidentală, CCC Filmkunst din Berlinul de vest. Distribuția este una internațională: italienii Antonella Lualdi în rolul nobilei dace Andrada, Amedeo Nazzari în cel al împăratului Traian, Franco Interlenghi în cel al centurionului Optimus și actorul britanic Richard Johnson în rolul generalul roman Tiberius Ulpius Cizianus, cel care este însărcinat de împărat cu capturarea lui Decebal. Restul distribuției este formată din actori români, printre care și câțiva din Dacii, cum ar fi Amza Pellea ce recidivează în rolul regelui dac, în timp ce Emil Botta îl joacă din nou pe Marele Preot.
Având în vedere implicațiile politice ale scenariului ce vehiculează tezele continuității daco-romane și ale etnogenezei poporului român, a fost preferat un regizor mai matur ideologic în locul lui Sergiu Nicolaescu, considerat ca având un profil artistic prea comercial. Unul dintre efectele secundare ale alegerii lui Mircea Drăgan ca regizor al filmului a fost acela al ratării scenelor de bătălie, în special cea din final, între alianța dintre daci și romani și barbarii mascați. În locul complexelor desfășurări de forțe și a coregrafiilor spectaculoase din filmele istorice purtând marca Nicolaescu, în Columna predomină confuzia cadrelor prea strânse, montajul sacadat și contrapunctul muzical zgomotos ce induc senzația nedorită de învălmășeală și de amatorism. În schimb, în comparație cu Dacii, filmul lui Drăgan este mult mai închegat scenaristic și beneficiază de personaje mai bine conturate.
Astfel, în prima parte a filmului se remarcă compoziția secvenței sinuciderii lui Decebal de un dramatism accentuat, care capătă dimensiuni mitice. Camera face o panoramare de 360 de grade pentru a sugera pământul întregii Dacii asupra căruia regele își aruncă o ultimă privire înainte de a ajunge la Zalmoxis. Caracterul atemporal și legendar al noilor tărâmuri cucerite de romani transpar și din alte secvențe, precum cea cu Marele Preot care îi conduce prin munți pe romani spre o vale mirifică și greu accesibil, o veritabilă Shangi-La dacică, în care să-și construiască așezarea. În același timp, regăsim în Columna o serie de tropi narativi prezenți și în Dacii. Spre exemplu, relația dintre centurionul Sabinus (Florin Piersic) și tânăra dacă Zia (Sidonia Manolache) este calchiată după cea dintre Severus și Meda din filmul regizat de Nicolaescu, în ambele soldatul roman cuceritor seducând-o pe frumoasa autohtonă cu care se zbenguiește apoi în decorul idilic al munților Carpați.
Aderența culturală a dacilor la civilizația cuceritorilor se realizează treptat, mai întâi la nivel individual, iar apoi și la cel colectiv. Reticența inițială a populației băștinașe față de legiunile romane e explicabilă prin persistența unui cult al regelui‑martir Decebal. Prima decizie luată de Traian este de a consolida cucerirea militară, încredințându‑i generalului său, Tiberius, misiunea de a construi castre romane în nordul provinciei insuficient pacificate. Traian este prezentat avându‑l aproape pe Apolodor din Damasc, arhitectul podului peste Dunăre ce conectează Dacia Felix la viața economică a imperiului. În anul 111, la scurt timp de la cucerire, apare și rezultatul muncii comune a exponenților celor două civilizații până nu demult adversare : un for roman cu un arc de triumf. Astfel, castrul devine municipiu, iar primul copil născut din relația dintre o dacă și un roman primește cetățenia Romei. Momentul culminant îl reprezintă ridicarea statuii unei zeități romane, prilej de fraternizare între cele două comunități.
Colaboraționistul Ciungu (Ștefan Ciubotărașu) și rebelul Gelula, în interpretarea charismatică a lui Ilarion Ciobanu, sunt exponenții celor două strategii diferite ale dacilor care pendulează între acceptare și rezistență. Ciungu ajunge să lucreze alături de Tiberius, cu care devine prieten, trecând printr-un proces de aculturalizare care-l face să adopte elemente ale stilului de viață roman. Gerula refuză orice formă de colaborare și se retrage în munți, acolo unde organizează o gherilă militară formată din copii antrenați și îndoctrinați pe linia unui fanatism antiroman.
Cu timpul, beneficiind de avantajele civilizației romane (temple, case de piatră, apeducte, terme, drumuri etc.), majoritatea dacilor îi acceptă pe ocupanți. Aproprierea culturală între daci și romani este pusă în evidență de apariția celui de-al treilea actor politic, barbarii care invadează Dacia și a căror alteritate este accentuată de purtarea unor măști grotești. Chiar și intransigentul Gerula ajunge într-un final să-și reconsidere poziția și să lupte alături de romani împotriva sălbaticilor barbari.
Cele două personalități istorice care apar doar la începutul filmului dau tonul, acțiunile lor marcând evoluția relațiilor dintre cele două popoare. Decebal este prezentat ca un primes inter pares, o reflectare a perioadei de început a regimului Ceaușescu când încă nu debutase cultul personalității ce în cinematografie a impus personaje de conducători autoritari, ale căror porunci nu se discută. El este înconjurat de un consiliu al nobililor în care se distinge rolul important jucat de Marele Preot. Cadrul este cât se poate de democratic, regele tolerând opiniile contrare. Decebal chiar îi mărturisește lui Gerula că nu a ucis vreodată pe cineva care să îi fi contestat deciziile. De cealaltă parte, împăratul roman Traian, considerat de imaginarul istoric unul dintre părinții fondatori ai poporului român, se dovedește conștient de misiunea civilizatoare a noilor ținuturi cucerite și în consecință hotărăște ca în Dacia să rămână cele mai bune elemente ale armatei sale. În final, soldații romani ajung să conviețuiască cu dacii autohtoni, iar Inamicul comun devine barbarul din afara provinciei.
O ultimă secvență regizorală se dorește o metaforă a metamorfozei autohtonilor. Copilul lui Tiberius cu nobila dacă Andrada, îmbrăcat în toga de cetățean roman, se îndepărtează de rebelul Gerula. Astfel, un nou popor apare pe scena istoriei, purtând în certificatul său de naștere datele mariajului dintre Occidentul roman și autohtona Dacie.
Bogdan JITEA
Expert IICCMER
