Domnitorul valah de secol al XV-lea care a îndrăznit să-l înfrunte pe cuceritorul Constantinopolului Mehmed al II-lea este fără îndoială cea mai cunoscută și vandabilă figură a istoriei românilor pe plan internațional. Legenda Dracula, pornind de la povestirile germane originare din mediile burgurilor săsești din Transilvania care intraseră în conflict cu Vlad Țepeș, și-a găsit încununarea artistică mai mult de patru secole mai târziu, în romanul gotic al scriitorului irlandez Bram Stoker. Bogata reprezentare în literatură și în cinematografie a contelui Dracula a suscitat interesul istoricilor care au explorat filiația dintre personajul real și cel fantastic. Printre lucrările care au tratat acest subiect, se disting contribuțiile din spațiul american ale istoricului de origine română Radu Florescu în colaborare cu Raymond T. McNally, apărute începând din anii `70. Reacția oficialităților de la București nu s-a lăsat prea mult așteptată. În 1973 apare documentarul „Dracula – legendă și adevăr” în regia lui Ion Bostan, o comandă făcută studioului Alexandru Sahia de către Oficiul Național al Turismului, iar trei ani mai târziu se dă undă verde unui film istoric de lung metraj despre domnitorul Valahiei după un scenariu scris de Mircea Mohor.
În cadrul unei mese rotunde organizată în iunie 1976 de către revista „Cinema”, Dumitru Fernoagă, directorul Casei de filme 5 specializată în producția de filme istorice, anunță decizia de a se realiza un film despre domnitorul Vlad Țepeș ca parte a programului ideologic al epopeii naționale cinematografice :
„În momentul de față, în urma unei hotărâri de partid, a indicațiilor secretarului general, s-a conturat o preocupare sistematică de a realiza, în lumina concepției noastre marxist-leniniste, patriotice și internaționaliste, o epopee națională, în toate sectoarele artei românești. În acest plan, care face parte din programul ideologic al partidului, se vor înscrie în viitorul cel mai apropiat un nou film despre Mihai Viteazul, axat pe realizarea primei unități politice a țărilor române în 1600, apoi câteva filme dedicate cuceririi independenței de stat, la 1877, precum și filme despre Vlad Țepeș, Petru Rareș, anul 1848 și Unirea sub Alexandru Ioan Cuza, despre primul partid marxist, despre lupta Partidului Comunist Român. Cât despre modul cum vom duce la îndeplinire această operă, indicația de partid este să nu facem filme care să ilustreze cărțile de școală, ci opere de artă originale și competitive.”
Într-un interviu acordat aceleiași reviste în august 1977, scenaristul filmului mărturisește intenția de a polemiza cu imaginea occidentală a lui Vlad Țepeș denaturată de tentația senzaționalismului și de interese comerciale. În schimb, Mircea Mohor propune portretul unui domn aspru, dar drept, a cărui intransigență este justificată de lipsa de înțelegere din epocă asupra programului său politic progresist. „Țepeș dorea o lume mai bună, mai dreaptă. Programul său a ridicat unele probleme care depășeau atât hotarele Țării Românești, cât și pe cele ale veacului. Era firesc deci ca împotrivirea la aceste idei să ia proporții echivalente”. Sarcina de a pune textul scenaristic pe peliculă îi este acordată unui regizor mai puțin cunoscut la momentul respectiv, Doru Năstase, fostul asistent de la Mihai Viteazul (1971) al mult mai celebrului Sergiu Nicolaescu. Rolul domnitorului îi revine lui Ștefan Sileanu, cel care îl jucase cu un an înainte pe banul Mihalcea în filmul lui Constantin Vaeni despre Mihai Viteazul. După un proces de producție de aproape doi ani de zile afectat de disensiunile ireconciliabile iscate între regizor și scenarist, Vlad Țepeș este lansat în cinematografe în ianuarie 1979.
Gândit ca un anti-Dracula, personajul domnitorului român întruchipează majoritatea datelor și liniilor directoare ale conducătorului ideal din filmele epopeii naționale cinematografice. Încă din primele scene, Vlad Țepeș este introdus ca fiind fostul căpitan al lui Iancu de Hunedoara, de la care moștenește agenda antiotomană. Trecând Carpații în fruntea unor trupe de voluntari români din Transilvania, fiul lui Vlad Dracul nu întâmpină practic nici o rezistență din partea armatei lui Vladislav al II-lea, domnitorul Țării Românești. Este de altfel o constantă a epopeii de a nu arăta în nici unul dintre filmele sale pe românii din cele trei principate istorice luptându-se între ei. Dimpotrivă, întâlnirile dintre armatele țărilor române se termină adesea într-o fraternizare generală, simbolizată de o horă încropită la fața locului, așa cum se petrece în momentul în care Mihai Viteazul din filmul lui Sergiu Nicolaescu intră cu trupele sale în Moldova. Continuitatea politică este reiterată în primul discurs al lui Vlad Țepeș în fața boierilor, atunci când se prezintă urmaș al lui Mircea cel Bătrân, trecând în revistă posesiunile defunctului domn, printre care și „…peste toată Podunavia, până la Marea cea Mare și al cetății Dârstorului singur stăpânitor”, o revendicare apocrifă a Dobrogei.
Un alt laitmotiv prezent în toate filmele istorice ale ciclului epopeii naționale cinematografice este clamarea suveranității politice de către conducătorii din trecut. Vlad Țepeș refuză să devină vasalul unei alte puteri, în speță al Ungariei lui Matei Corvin, pretextând : „Sunt domnul unei țări care este și vrea să rămână liberă”. Cele două constante retorice ale politicii externe ceaușiste, suveranitatea și nealinierea, sunt prezente în acțiunile domnitorului valah de secol al XV-lea, care afirmă că nu se poate conta pe ajutorul extern : „Nu e prima oară când trebuie să ne înfruntăm singuri primejdia”. Vlad Țepeș este conștient că doar prin folosirea resurselor interne ale țării sale poate să aplice propriul program politic, care ar duce pe plan extern la consolidarea poziției Țării Românești : „Țara trebuie să crească într‑un an cât în zece ca să intre în rândul lumii”.
De la bun început, programul său politic este respins atât de inamicii externi, cât și de cei interni. În ceea ce îi privește pe ultimii, ei fac parte cu precădere din clasa boierilor, care își simt amenințate privilegiile sociale. Pentru a contracara influența acestora, domnitorul vizează un control absolut al puterii, exercitat printr-un sistem extins de supraveghere coordonat de noua funcție de armaș. „Nimic să nu se petreacă în țară fără ca eu să fiu anunțat”. Este o proiecție în Evul Mediu a Securității lui Ceaușescu, la al cărui regim se fac trimiteri transparente pe tot parcursul filmului.
Dintre producțiile epopeii naționale, Vlad Țepeș reprezintă cazul cel mai elocvent al unei noi fondări sociale. Ideea metamorfozei societății apare explicit în afirmația domnului: „Am dat țării un chip nou”. Vlad Țepeș consideră că, deși nu a construit biserici sau cetăți, Țara Românească a cunoscut o purificare morală în timpul domniei sale. Proiectul revoluționar al unei Epoci de Aur avant la lettre, care nu a putut fi definitivat din cauză că nu a fost înțeles de contemporanii săi, va fi reluat cinci secole mai târziu de un lider la fel de extravagant, Nicolae Ceaușescu.
În ceea ce privește legenda cruzimii domnitorului, filmul o respinge fără echivoc. Pentru reputația de „tiran, diavol însetat de sânge” se fac vinovați exclusiv negustorii sași brașoveni care, în scopul de a se răzbuna pe domn pentru încălcarea privilegiilor lor comerciale, inventează această imagine de scelerat și o colportează în mediile germane. Tot sașii lansează și o falsă scrisoare ce acreditează ideea trădării de către domn a cauzei creștine. Toate aceste acțiuni fac parte dintr-un adevărat război propagandistic pe care sașii îl duc cu domnitorul valah, așa cum afirmă chiar starostele lor. „Aici e un război fără săbii și suliți”. Repetarea până la saturație a presupuselor atrocități comise de Vlad Țepeș face parte dintr-o strategie menită să-l compromită pe plan internațional. „Spui odată, de două ori, de 100 de ori și toți prin a crede în frunte cu voi”.
În concluzie, filmul lui Năstase justifică cruzimea maladivă a domnitorului, care nu ar fi decât rodul unei mistificări deliberate din partea inamicilor externi. Spre deosebire de majoritatea producțiilor istorice românești ale deceniului al 8-lea, Vlad Țepeș a beneficiat de o difuzare externă în spațiul occidental și în cel american, ceea ce confirmă intenția regimului de a reabilita reputația voievodului român și de a respinge filiația cu legenda neagră a lui Dracula.
Bogdan JITEA
Expert IICCMER
