Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc organizează concursul de campanii civice iniţiate de elevi „Civismul – de la Eu şi Ceilalţi, la Noi”. Scopul proiectului este acela de a-i determina pe tinerii din România să reflecteze asupra problemelor cu care se confruntă comunităţile în care trăiesc şi să participe în mod direct la ameliorarea lor.
Proiectul se adresează elevilor din ciclul preuniversitar, care sunt invitaţi să-şi formeze o echipă coordonată de către un profesor, să identifice o temă sau o problemă de interes pentru ei şi pentru comunitatea din care fac parte, să gândească soluţii şi să întreprindă una sau mai multe acţiuni pentru ameliorarea ei.
Proiectul se desfăşoară în perioada 27 septembrie – 1 decembrie 2011, iar data limită de depunere a rapoartelor privind campaniile civice este 1 decembrie 2011. Rezultatele vor fi anunţate pe site-ul IICCMER pe 10 decembrie 2011.
Cele mai bune 4 campanii civice vor fi premiate prin participarea celor mai activi membri ai echipelor (desemnaţi de către profesorul coordonator) şi a profesorului coordonator la tabăra de iarnă Drepturile Omului în Secolul XX. Profesorii coordonatori vor primi diplome de participare la proiect.
Proiectul este susţinut de Ambasada Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti şi de Fundaţia Konrad Adenauer.