În perioada mai-iunie 2011, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc în parteneriat cu Ambasada Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti, Fundaţia Konrad Adenauer, Asociaţia Profesorilor de Istorie din România – CLIO şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului organizează 4 cursuri de formare pentru învăţători şi profesori care predau discipline umaniste (istorie, ştiinţe socio-umane, limba română, limbi străine) pe tema Drepturile omului în istoria recentă a României.

Programul se adresează învăţătorilor şi profesorilor care lucrează cu copii cu vârste între 10 şi 15 ani. Scopul programului este formarea şi consolidarea valorilor democratice în rândul elevilor şi profesorilor, precum şi dezvoltarea unei didactici bazate pe o pedagogie a libertăţii, a educaţiei pentru diversitate, a respectului pentru drepturile omului şi a educaţiei civice. Cursurile se desfăşoară pe parcursul a două zile şi abordează teme precum: „Şcolarizarea emoţiilor”, „Comunism vs. Drepturile omului”, „Cetăţenia şi spiritul public”. 

Programul face parte dintr-un proiect amplu al IICCMER -finanţat de Ambasada Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti şi Fundaţia Konrad Adenauer – care include crearea unui curriculum pentru activităţi extraşcolare şi cele de tip „şcoala după şcoală” pentru elevii de gimnaziu, organizarea unor concursuri şi campanii civice pentru elevi şi organizarea unei tabere de iarnă la finalul lui 2011. 

Informatii logistice si administrative

Cele 4 cursuri de formare vor fi organizate în următoarele localităţi şi se adresează profesorilor din următoarele judeţe: 

Petroşani  20-21 mai (25 profesori din municipiul Petroşani şi zonele limitrofe) 
Bucureşti  27-28 mai (25 profesori din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov) 
Constanţa  10-11 iunie (25 profesori din municipiul Constanţa şi zonele limitrofe) 

Tulcea  24-25 iunie (6 profesori din judeţul Tulcea, 6 profesori din judeţul Călăraşi, 6 profesori din judeţul Brăila, 6 profesori din judeţul Galaţi) 

Participanţii vor fi selecţionaţi pe baza unei scrisori de intenţie (1 pagină), care va fi trimisă la adresa mstamatescu@yahoo.com până la data de 1 mai pentru cursurile de la Petroşani şi Bucureşti, şi până la data de 10 mai pentru cursurile de la Constanţa şi Tulcea. 

Titlul e-mailului trebuie să fie următorul: aplicaţie curs formare numele oraşului: Petroşani sau Bucureşti sau Constanţa sau Tulcea. 

Profesorii care participă la cursurile de formare vor primi diplome co-semnate de IICCMER şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, şi au obligaţia de a coopta mai departe elevii în celelalte activităţi ale proiectului Drepturile omului în istoria recentă a României. 

Cursurile sunt gratuite. Participanţii vor trebui să-şi asigure singuri transportul.