Joi, 7 august, în cadrul dezbaterii Dreptul la memorie. Muzeul Comunismului din România, jurnaliştii Adevărul s-au întâlnit cu trei dintre absolvenţii Şcolii de Vară de la Sighet, care au vorbit despre nevoia lor de a căuta adevărul despre perioada comunistă dincolo de poveştile părinţilor lor şi despre motivele pentru care consideră că trecutul este la fel de important ca viitorul. Emisiunea poate fi urmărită online aici.

A urmat o întâlnire cu domnul Sven-Joachim Irmer, directorul reprezentanţei Konrad-Adenauer-Stiftung (KAS) din România şi Republica Moldova, care a vorbit despre implicarea Fundaţiei în proiectele educaţionale româneşti pe tema comunismului şi despre provocările întâmpinate în colaborarea cu instituţiile din România. Discuţiile din cadrul acestei întâlniri pot fi urmărite online aici.

Ediţiile precedente ale dezbaterii Dreptul la memorie. Muzeul comunismului din România pot fi accesate mai jos:

Ediţia din 17 iulie 2014 – Invitaţi: Radu Preda, Preşedinte executiv al IICCMER, Cosmin Budeancă, Director general al IICCMER. 

Ediţia din 24 iulie 2014 – Invitaţi: Constantin Vasilescu (IICCMER), Octav Bjoza (Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România), Radu Ciuceanu (Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului).

Ediţia din 31 iulie 2014 – Invitaţi: Vintilă Mihăilescu, antropolog, Micaela Ghiţescu, traducător şi fost deţinut politic.

Ediţia din 6 august 2014 – Invitaţi: Alina Duluman, elevă în clasa a XII-a la Liceul „Tudor Arghezi“ din Craiova, participantă la Şcoala de Vară de la Făgăraş – Sâmbăta de Sus, Oana Purice, absolventă a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti, participantă a Şcolii de Vară „Experimentul Piteşti“, Alina Urs, participantă şi organizatoare a Universităţii de Vară Râmnicu Sărat, cercetător IICCMER.

Cui foloseşte un Muzeu al Comunismului? Cui foloseşte amintirea? Cât de subiectivă poate fi, de fapt, amintirea despre comunism? Ar trebui să trateze ideologia utopică ori suferinţa pe care a provocat-o? Ar trebui să vorbească despre viaţa de zi cu zi, despre oamenii care s-au bucurat pentru prima Dacie şi pentru concediul gratuit la munte şi la mare? Despre marile realizări industriale ori despre marile drame din satele colectivizate?

Răspundem la aceste întrebări în fiecare joi, de la ora 11.00, la Adevărul Live, alături de reprezentanţi ai instituţiilor implicate în acest proiect şi de personalităţi care au trăit  vremurile regimului dictatorial. Vorbim despre oameni, despre fericirile şi dramele lor în comunism. Aducem această dezbatere din nou în spaţiu public. Fără pasiuni personale, fără uri şi fără nostalgii: ce anume putem folosi azi din trecutul recent al României?