București / Miercuri, 16 ianuarie 2013, în sala de festivități a Institutului Cultural Român, a avut loc ceremonia de semnare a parteneriatului între Institutul Cultural Român (ICR) și Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

La eveniment au participat: prof. dr. Andrei Marga, președintele ICR, dr. Andrei Muraru, președintele executiv al IICCMER, Dinu Zamfirescu, președintele Consiliului Științific al IICCMER, dr. Marius Oprea, director al Departamentului Investigații Speciale din cadrul IICCMER.

Parteneriatul dintre IICCMER şi ICR presupune cooperarea instituţională şi susţinerea reciprocă pentru realizarea unor proiecte comune de promovare a istoriei recente a României, în ţară şi în străinătate, dintre care amintim: editarea unor volume fundamentale, programe de prelegeri privind istoria comunismului în România, realizarea de filme documentare, proiecte educaționale, organizarea de expoziții și conferințe academice.

Ceremonia a fost urmată de dezbaterea Cum trebuie condamnat comunismul?

Președintele ICR, prof. dr. Andrei Marga a precizat că ”o singură crimă premeditată și asasinarea unui singur om este gravă și suficientă pentru condamnarea unui sistem. […] După 1989, decomunizarea a mers, în țările Europei Centrale și Răsăritene, mână în mână cu cercetări istorice consacrate comunismului. […] La noi, mărturiile victimelor, memorialele durerii, desfacerea arhivelor au arătat cât de ample și sistematice au fost fracturarea și distrugerea absurdă a foarte numeroaselor destine umane.” Totodată, președintele ICR a menționat că ”prin inițiativele acestei cooperări, ne înclinăm cu adânc respect față de toți cei care au suferit și au plătit, unii cu prețul vieții, neobișnuit de dura istorie de după al doilea război mondial. Prin această cooperare, satisfacem menirea acestor institute de a reda până la capăt istoria țării, cu luminile și umbrele ei, cu izbânzile și tragediile ei, și de a face din asumarea istoriei parte a înțelegerii de sine democratice a națiunii noastre.”

Președintele executiv al IICCMER, dr. Andrei Muraru a precizat: ”Identificarea și încercarea de aducere în fața justiției a torționarilor comuniști a întâmpinat un obstacol major în termenul de prescripție. Acest inconvenient a fost depășit. Până acum, crimele comise pe criterii politice în România comunistă erau considerate de procurori drept crime ordinare, deşi caracterul lor politic le înscrie în categoria crimelor împotriva umanităţii. Urmează să notificăm parchetul în perioada următoare cu privire la alte cazuri de torționari comuniști.” De asemenea, Andrei Muraru a menționat că ”IICCMER a fost şi rămâne o instituţie cheie într-un domeniu fundamental, cum este cel al condamnării continue şi efective a regimului comunist. […] Un regim ilegitim şi criminal nu se condamnă cu discursuri menite să aducă voturi, ci se condamnă cu eforturi temeinice, cu investigaţii de teren, cu proiecte de anvergură, cu decizii ale justiției”. Despre acordul cu ICR, președintele executiv al IICCMER a menționat: ”parteneriatul de astăzi demonstrează că filosofia noilor conduceri înseamnă deschidere, cooperare şi căutarea permanentă a unor noi oportunităţi de popularizare a misiunii celor două instituții.”

La semnarea protocolului au mai luat cuvântul domnii Dinu Zamfirescu, Marius Oprea, Emil Constantinescu şi Octav Bjoza, președintele AFDPR.