București, 25 iulie 2016. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT), organizează în perioada 25-30 iulie 2016 a treia Campanie de investigaţii arheologice în localitatea Periprava, com. C. A. Rosetti, jud. Tulcea. Acţiunea are drept obiectiv căutarea, descoperirea şi recuperarea rămăşiţelor pământeşti ale deţinuţilor politici decedaţi în fosta colonie penitenciară ce a funcționat în apropierea satului.
În septembrie 2013 și mai 2015, IICCMER a organizat și desfăşurat două campanii de cercetări arheologice în perimetrul actualului cimitir al satului. În acest loc, în perioada 1959-1964 au fost înhumaţi un mare număr de deţinuţi politici decedați în colonia de muncă de la Periprava. Amplasamentul acestui cimitir al deţinuţilor a fost stabilit pe baza informaţiilor obţinute de la localnicii mai în vârstă ai satului, precum şi de la câţiva foşti angajaţi ai coloniei penitenciare. În prezent, la suprafaţa solului nu există niciun fel de semne care să indice prezenţa mormintelor.
La începutul anilor ’50 Periprava a funcţionat ca secţie a Formaţiunii Chilia, devenind la 1 iulie 1957 o unitate penitenciară de sine stătătoare (Formaţiunea 0830). Scopul oficial al înfiinţării coloniei a fost construirea unui dig pe o lungime de 16,5 km între localităţile Periprava şi Sfiştofca pentru a proteja de inundaţii terenurile care urmau să fie defrişate de stuf şi apoi desţelenite în vederea utilizării lor ca suprafeţe agricole. De asemenea, se avea în vedere şi înălţarea şoselei din comuna Periprava pe o distanţă de mai mulţi kilometri. Astfel, începând cu 1959, în zonă au fost aduşi inclusiv mii de deţinuţii politici care au devenit majoritari în colonie până în 1964, când au fost aplicate graţierile colective. Scopul nedeclarat şi subînţeles al transferurilor de deţinuţi a fost exploatarea brutală a muncii acestora şi supunerea lor la un regim cu valenţe de exterminare. Condiţiile nefavorabile din perioada în care unitatea a funcţionat ca formaţiune independentă au dus la decesul a cel puţin 124 de deţinuţi, identificaţi nominal, în majoritate politici, dar şi de drept comun.
Conform unor informaţii documentare precum şi a numeroaselor mărturii provenite de la foşti deţinuţi politici, care au fost internaţi pentru anumite perioade de timp în colonia penitenciară de la Periprava, rezultă că decesele din acest lagăr de muncă forţată au fost cauzate de înfometare, de frigul din sezonul rece, de lipsa apei potabile şi a asistenţei medicale, de accidente survenite în condiţii de muncă istovitoare şi de regimul de detenţie pe care mulţi l-au îndurat în lagărele şi închisorile unde au fost încarceraţi anterior. Unii dintre deţinuţi au fost împuşcaţi în diferite împrejurări, mai ales în cursul tentativelor de evadare. Toate acestea au fost potenţate de condiţiile specifice existente în Deltă şi de comportamentul abuziv şi violent al personalului coloniei.
Printre cei răspunzători, în diferite grade, pentru ceea ce s-a întâmplat în colonia de la Periprava se află mai multe persoane, de la comandanţi, şefi de secţii, personal sanitar şi administrativ şi până la simpli gardieni, care în virtutea funcţiilor au ordonat, tolerat sau aplicat un regim de detenţie, care avea ca principal scop distrugerea rezistenţei fizice şi morale a deţinuţilor, iar în cazul celor ale căror resurse de viaţă se epuizau, decesul. Există, de asemenea, vinovăţia indiscutabilă a înalţilor responsabili din conducerea Ministerului Afacerilor Interne şi, în ultimă instanţă, a liderilor de partid şi de stat din acea perioadă, asemenea practici fiind dictate sau sugerate pe cale ierarhică.
În cele două campanii de săpături arheologice au fost depistate și cercetate 11 morminte. Toate osemintele defuncților au fost extrase și recuperate, fiind transportate la Serviciul de Medicină Legală din cadrul Spitalului Județean Tulcea. După examinarea medico-legală, acestea au fost transferate pentru analize specializate la Institutul Naţional de Medicină Legală din Bucureşti, unde se realizează și testele pentru stabilirea ADN-ului. Informaţiile astfel obţinute se vor constitui într-o bază naţională de date, care va cuprinde treptat toate informaţiile de acest tip ce se vor obţine de la victimele care vor mai fi descoperite şi deshumate pe teritoriul naţional şi a căror identitate este incertă sau nu poate fi stabilită prin alte metode. Scopul acestui efort este ca printr-o metodologie care este în curs de stabilire să se facă verificarea ADN-ului obținut de la rudele și urmașii în viață ai acestor victime cu baza națională de date aflată în curs de constituire. În acest sens, IICCMER a lansat recent un apel public referitor la prelevarea de probe ADN de la rudele directe ale victimelor decedate în lagărul de la Periprava. Menționăm că începând din acest an, analizarea genetică a osemintelor va fi preluată de Institutul de Medicină Legală din Iași.
În cursul campaniei de investigaţii arheologice din acest an se vor continua săpăturile în cimitirul din localitate, în zona unde se cunoaşte că au fost înhumaţi deţinuţii politici, prin deschiderea unor noi secţiuni arheologice care să conducă la descoperirea şi cercetarea altor morminte.
Cercetările vor fi efectuate de un colectiv de arheologi şi istorici de la IICCMER și instituțiile muzeale colaboratoare (Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia și Muzeul de Istorie și Științele Naturii Aiud). Investigațiile se vor desfășura în prezenţa reprezentanţilor Parchetului Militar Teritorial București, care a fost sesizat de IICCMER în privința persoanelor decedate în lagărul de la Periprava şi a locului unde acestea au fost înhumate, în acest caz fiind deja deschis un dosar de cercetare penală. Acţiunea este sprijinită de către Prefectura judeţului Tulcea şi de Primăria comunei C. A. Rosetti.
Relaţii suplimentare se pot obţine la tel. 0752 108731 sau 0744 516108 (arheolog Gheorghe Petrov, expert IICCMER și responsabil științific al șantierului arheologic).
* * *
Despre IICCMER. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc este o structură guvernamentală înființată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea și analizarea din punct de vedere științific a perioadei totalitare și a consecințelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea și implementarea unor instrumente educaționale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile și drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva și publica documente referitoare la memoria exilului românesc.