Bucureşti, 10 decembrie 2018. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) şi-a deschis săptămâna trecută porţile pentru patru cercetători de la Universitatea de Studii Nord Coreene din Seul, sosiți într-o vizită de documentare facilitată de Ambasada Republicii Coreea.

Cei patru cercetători coordonați de dr. Ha, DaeWoong au fost însoțiti de Primul Secretar al Ambasadei Republicii Coreea, dl. Hyung-Joon Kim. Discuția s-a purtat în jurul asemănărilor și diferențelor dintre regimul comunist nord coreean și cel din perioada Nicolae Ceaușescu. Din partea IICCMER au participat la întâlnire Directorul General, Alin Mureșan, și șeful Serviciului Cercetare și Investigații Speciale, Florin Soare.

Tinerii cercetători au avut posibilitatea să cunoască modalitatea de lucru a IICCMER, precum şi care sunt principalele acţiuni concrete prin intermediul cărora instituţia îşi atinge obiectivele. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi-a consolidat de-a lungul timpului relaţiile cu studenţii şi tinerii cercetători din străinătate, în încercarea de a le oferi o mai bună cunoaștere a trecutului recent cu scopul înțelegerii realităților prezente.

 

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de e-mail office@www.iiccmer.ro sau la numărul de telefon 021 316 7565.

 ***

Despre IICCMER

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este o structură guvernamentală înfiinţată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea şi analizarea din punct de vedere ştiinţific a perioadei totalitare şi a consecinţelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea şi implementarea unor instrumente educaţionale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile şi drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva şi publica documente referitoare la memoria exilului românesc.

Mai multe detalii despre activitatea IICCMER: https://www.iiccmer.ro/ sau https://www.facebook.com/InstitutuldeInvestigareaCrimelorComunismului.