Operațiunea Villages Roumains a debutat în Belgia, ca o mișcare de protest contra proiectului de sistematizare rurală, susținut de Ceaușescu. Pentru belgieni, ideea de a demola 7-8.000 de sate și de a muta populația forțat în centre agro-industriale, părea o adevărată tragedie, așa că au decis să facă ceva concret. Ceea ce a urmat avea să îi uimească chiar și pe fondatorii mișcării. Operațiunea a avut efectul bulgărelui de zăpadă, extinzându-se ulterior în celelalte țări europene. Deschiderea opiniei publice europene față de salvarea satului românesc a fost atât de mare, încât în decembrie 1989, la căderea regimului comunist, 2.200 de comune occidentale erau participante la Operațiune, ceea ce a însemnat aproximativ 30 de milioane de cetățeni europeni implicați într-o formă sau alta. Pe 3 februarie 1989, Operațiunea se lansa oficial la Bruxelles. De aici înainte, intrau în scenă administrațiile comunale belgiene, care s-au mobilizat într-un timp record, fapt ce a făcut din OVR un model de implementare a unui proiect european, demn de a figura în manualele de coordonare de proiecte.
În ce consta mai exact Operațiunea de salvare a satelor? Ei bine, belgienii care au imaginat-o, s-au gândit că Ceaușescu ținea la imaginea sa în afara granițelor țării și nu ar fi riscat un scandal internațional, așa că au găsit o metodă ingenioasă de a proteja satele românești de furia buldozerelor: fiecare sat românesc era adoptat de o comună belgiană, respectiva localitate occidentală devenind astfel garant al existenței satului adoptat. Pentru că nu exista o listă de sate amenințate, au decis să le adopte pe toate! A fost o acțiune care a pus în mișcare partide politice, asociații, ONG-uri, administrații locale, însă cel mai mult a impresionat sprijinul dat de locuitorii din comunele participante, care s-au implicat cu toată sinceritatea.
Administrațiile comunale au jucat un rol deosebit de important în punerea pe picioare a mișcării, prin derularea a diverse manifestații locale, toate acestea în scopul sensibilizării opiniei publice față de satului românesc. Răspunsul comunelor a fost în mare parte favorabil, iar odată luată decizia de a adopta un sat românesc, se punea în mișcare planificarea unor evenimente dedicate operațiunii de salvare a satelor. După ce era dată moțiunea prin care comuna respectivă adera la Operațiune, urmau discuții referitoare la modalitatea prin care se putea stârni interesul populației. Consilierii locali propuneau în cadrul acestor discuții diverse metode: prin intermediul școlilor din localitate, a bisericii, a presei, diferite evenimente culturale, etc. Era nevoie să se creeze cât mai multă agitație, pentru ca presiunea din partea opiniei publice occidentale să fie într-atât de mare, încât subiectul să ajungă la nivelul guvernelor și al forurilor europene, pentru a-l determina într-un final pe Ceaușescu să renunțe la acest proiect de sistematizare rurală. Municipalitățile au reușit, într-adevăr, să mobilizeze locuitorii comunelor, după cum se va vedea, și asta, într-un timp foarte scurt. Până la începutul lunii aprilie 1989, 231 din 281 comune din zona francofonă belgiană răspunseseră deja favorabil la apelul de aderare la Operațiune. În Flandra, coordonarea era pe cale de a fi constituită. Comunele primeau filmele de imprimerie pentru cărțile poștale de trimis și panourile de instalat la intrarea în localități, panouri care specificau participarea la operațiune. Belgia devenea acum împânzită de astfel de panouri care precizau scurt: ,,acest oraș participă… localitate înfrățită cu localitatea X din România”, alături de sigla OVR; scopul era desigur de informare, dar mai ales de promovare a mișcării în spațiul public. Operațiunea de Salvare a Satelor părea să fi devenit un element de coeziune în ceea ce privește raportul dintre administrația comunală și populație. Aceasta deoarece în cadrul Operațiunii re-apăreau activitățile culturale, sociale și politice locale, care dispăruseră în ultimii ani. Erau organizate zile de sensibilizare în școlile de comună, slujbe religioase, seri dedicate României, festivități, serbări, defilări de trupe de dans folcloric și muzică tradițională, circulau petiții în Walonia și Bruxelles. În cadrul acestor evenimente, se difuza documentarul realizat de jurnalistul Josy Dubié (,,Dezastrul Roșu”), respectiv fragmente din film; era una din cele mai eficiente metode de sensibilizare și de a face publicul să înțeleagă situația generală din România. Multe comune organizau grupe mixte de lucru de mandatari comunali și administratori interesați de mișcare. Muzeele locale, școlile, bisericile, ziarele locale și centrale, instituții de cultură, cu toții erau chemați să se intereseze de țara noastră și de satele ei. România devenea un subiect la modă.
Comunele belgiene au înțeles aproape intuitiv consecințele iremediabile pe care le-ar fi avut demolarea câtorva mii de sate. Răspunsul lor pozitiv sosea, de cele mai multe ori, alături de mesaje în care își exprimau indignarea. De exemplu, la Dour, consiliul comunal vota în unanimitate aderarea la Operațiune. Primarul de aici înțelegea atașamentul oamenilor pentru locurile în care s-au născut, au copilărit, iar planul lui Ceaușescu îl numea ,,de domeniul coșmarului’’. ,,Cum poate fi numită altfel nebunia de a distruge ceea ce un popor a construit de-a lungul a secole? Nici un război nu a produs o asemenea catastrofă’’[1]. Consiliul comunal de la Courcelles decidea încă din 23 ianuarie adoptarea unui sat românesc, iar primarul de aici făcea apel la ,,împiedicarea unui genocid cultural’’[2]. Michel Mathy, primarul de la Villers-la-Ville, spunea: ,,În 1989, sărbătorim bicentenarul Declarației Drepturilor Omului și a Cetățeanului. În România, singura țară latină din Europa Centrală, și deci apropiată nouă sentimental, această declarație nu este respectată. În ceea ce privește principiile fundamentale, de libertate și de egalitate, desigur, dar și în articolul XVII care spune că ,,proprietatea fiind un drept inviolabil și sacru, nu poate fi nimeni privat de ea, dacă nu este din necesitate publică, legal constatată și sub condiția unei despăgubiri juste…’’ Când am aflat de acest plan de sistematizare, am rămas uimit. Părea de neînțeles o astfel de măsură. De aceea am propus colegiului comunal pe 28 februarie să aderăm la OVR și să adoptăm unul din acele sate amenințate cu distrugerea. Ne facem așadar garanți și solidari ai conservării sale și ne raportăm în continuare la Declarația din 26 august 1789 care este fundamentul democrației noastre’’[3].
Pentru comunele belgiene, adoptarea unui sat românesc era motiv de mândrie locală. Ixelles (ce adoptase satul Olteni) și Woluwé St Pierre (Pecica), deciseseră să informeze publicul prin două panouri. La Ixelles, afișul prezenta imaginea unui sat românesc, în timp ce Woluwé St Pierre consacra Operațiunii șase pagini din jurnalul comunal. Habay la Neuve sărbătorea adoptarea satului Brusturi cu mare pompă, cu un serviciu religios, corală, vin și o petrecere locală. Alte comune organizau ședințe de informare a populației: Spa, Le Roeulx, la Roche-en-Ardenne, Philippe-Ville, Arlon, Attert, Paliseul, Saint-Gilles, etc. Comuna Thuin organiza pe 20 aprilie o zi dedicată României în școlile din localitate. O celebrare a Operațiunii avea loc pe 30 aprilie, la care erau prevăzute a participa 600 de persoane (grupuri de dans și de muzică, gastronomie, etc.). La Tourinnes-la-Grosse, 12 violoniști au cântat arii specifice satului Palatca, adoptat de ei. Lessines, locul natal al pictorului René Magritte, publica un desen al acestuia cu citatul ,,Omul are dreptul la libertate 24 de ore pe zi”. Petiții au sosit de la școlile din Pont-a-Celles, Jodoigne, Chatelineau, Chatelet, Verviers… Bastogne organiza câteva zile dedicate României în timpul vacanței de Paște: expoziții, articole de presă, ședințe de informare, difuzarea filmului lui Josy Dubié, etc. Același lucru făcea și Roche-en-Ardenne[4]. Începând cu 13 martie, Charleroi prezenta timp de o săptămână o expoziție dedicată satului românesc la Maison Communale[5]. Neuchâtel adopta Lunca de Jos (jud. Harghita); au fost instalate aici panouri pentru afișe de informare, conferințe spre informare erau prevăzute iar școlile se mobilizau și ele. Muzeografii de la muzeul de etnografie din localitate organizau în holul Primăriei o expoziție dedicată României. Administrația comunală făcea apel la locuitori pentru a se trimite masiv scrisori, cărți poștale, mesaje, pentru a incita guvernul român să renunțe la proiectul de sistematizare a satelor[6].
Trei școli din Silly erau invitate să participe la o acțiune de sensibilizare a elevilor și părinților, erau distribuite materiale de informare; se organiza un mare concurs de desen cu tema ,,Și dacă localitatea noastră ar fi distrusă…’’ unde creativitatea copiilor putea fi exprimată liber. Silly adopta satul Zătreni, jud. Vâlcea. Erau amplasate panouri la intrările și ieșirile în oraș, informând că Silly participa la operațiune iar locuitorii erau invitați să se alăture și ei trimițând cărți poștale către autoritățile române[7]. Primarul de la Roeulx insista la reuniunea locală în care s-a discutat moțiunea de aderare la Operațiune: ,,Este important să ÎNCERCĂM și insist asupra acestui cuvânt, de a schimba ceva. Din păcate nu vom putea ști ce ecou vor avea demersurile noastre‘’[8]. Despre politica dusă de regimul Ceaușescu, acesta o denumea ,,masochistă”. ,,Ce satisfacție poate avea cineva prin transformarea unei țări în ceva ce nu seamănă nicidecum cu ceea ce a fost înainte?’’ Apărarea drepturilor omului rămânea prioritară în motivarea acțiunilor sale. ,,La consiliu m-au întrebat de ce România și eu le-am răspuns: oriunde ar fi, în Argentina, în Chile sau în Brazilia, trebuie să facem ceva. Cât despre mine, mă declar profund șocat de acest tip de politică‘’[9].
Primarul de la Namur transmitea la conferința de presă locală de lansare a operațiunii, că ,,dacă unii se consideră mai puțin vizați din cauza distanței, ei bine, să afle că o maladie se transformă adesea în epidemie, că reușita unei tactici generalizează exploatarea sa și că inerția conduce la supunere”[10]. Primarul din Namur, Jean-Louis Close lansa un apel către toți locuitorii, pentru a se ,,creea o legătură între noi și satul adoptat, Răscruci (jud. Cluj)’’. Câțiva localnici din Namur se interesaseră de satul adoptat și aflaseră unde este situat pe hartă, respectiv câteva date istorice: aflaseră că denumirea satului provenea de la Gyorgy Rakoszi, prinț polonez care trecuse pe aici în timpul unei campanii militare în 1658. Întocmiseră chiar și un releveu cu patrimoniul amenințat cu distrugerea: o biserică reformată datând din 1677, un castel din secolul XVIII, vestigii ale unui castel baroc, alte biserici din secolele XIII și XVIII[11]. Satul Cârțișoara din jud. Sibiu era adoptat de Châtelet. La reuniuea OVR li se povestea locuitorilor din Châtelet de celebrul badea Cârțan și de călătoria sa la Roma, fiindu-le prezentată istoria Transilvaniei din ultimele două secole[12].
Pe 14 aprilie se organiza la Casa de Cultură din Tournai o prezentare a Operațiunii la care participau primari, consilieri, mandatori comunali, alături de toți cei doritori să susțină satul românesc. Prezentarea operațiunii era făcută de responsabilii mișcării, avea loc și o sesiune de informare asupra situației din țară la acea dată, exemple de acțiuni concrete OVR deja realizate, o serie de întrebări și răspunsuri[13]. În general, acesta era modelul întrunirilor OVR. Se organizau comitete locale care mențineau în permanență corespondența cu Coordonarea de la Bruxelles. De regulă, aceste comitete erau compuse din primarul comunei și din câțiva consilieri locali care doreau să se implice mai mult; uneori și directorii de școală, profesori sau alți membri ai comunității puteau fi membri ai comitetului local al Operațiunii.
De pe 6 până pe 15 iunie avea loc la primăria din Forest, expoziția ,,Roumanie, pays de la lumière noire’’. Aceeași expoziție se desfășura la Woluwe St Lambert, în centrul comercial, în perioada 6-12 iunie. Alte comune care organizau la rândulor lor expoziția cu același nume erau: Somme-Leuze, Etalle, Lathuy-Melin/Jodoigne, Sprimont, Solre sur Sambre, Philippeville, Eghezee, Dinant. La Engis în zilele de 17 și 18 iunie, au existat două standuri de informare cu privire la România. Administrația de la Waterloo lansa prin intermediul presei locale, un apel către locuitorii săi de a sprijini Operațiunea. Li se explica oamenilor ce însemna sistematizarea și că ,,aceste sate mâine nu vor mai fi. Un patrimoniu european va dispărea’’[14].
Administrațiile comunale își luau în serios calitatea de garant al integrității satelor adoptate, simțindu-se cu adevărat solidari cu sătenii români. Exemplul cel mai sugestiv l-a dat capitala Belgiei, care adopta Bucureștiul. Municipalitatea de la Bruxelles a menținut o corespondență constantă cu echipa de coordonare, prin care își manifesta solidaritatea ,,de la capitală la capitală’’ (în mod simbolic, desigur) cu locuitorii din cartierele demolate ale Bucureștiului. Bruxelles-ul a încurajat în permanență echipa de Coordonare a OVR[15], îndemnându-i cu orice prilej să își continue activitatea.
Text redactat de Nicoleta Șerban, expert IICCMER
[1] Arhiva Mundaneum/Mons, Cutia 69, Arthur Capouillez (Dour): C’est un domaine de cauchemar.
[2] Idem, André Trigaux (Coucelles) : Empêcher un génocide culturel.
[3] Idem, Michel Mathy (Villers-la-Ville) : le bicentenaire des droits de l’homme.
[4] Idem, Cutia 28, Belgique: premiers resulats, în Bulletin de liaison, No4, du 1er au 15 avril 89, p. 1.
[5] Idem, Cutia 70, Charleroi va adopter Piatra (Roumanie), extras de presă din Nouvelle Gazette, 11/03/89.
[6] Idem, Sauver également Lunca de Jos, extras de presă din Bulletin officiel de la ville de Neuchâtel, 8 juin 1989.
[7] Idem, Silly adopte Zătreni, un village roumain, extras de presă din Le Peuple, 14.03.89.
[8] Idem, Cutia 69, A. Tessain (Le Roeulx) : ,,Je suis profondément choqué’’, extras presă.
[9] Ibidem
[10] Idem, Cutia 2, Carnet de voyage (3), în Bulletin de liaison, Operation Villages Roumains No 8-9, du 1er au 30 juin 89, p. 15.
[11] Idem, Cutia 70, A Namur, 90.000 cartes pour empêcher l’entrée des bulldozers roumains dans Rascruci, extras de presă din La Nouvelle Gazette, 3/5/89.
[12] Idem, Nouvelles régionales, Châtelet : Opération Villages Roumains, extras de presă din La Wallonie 27 mai 1989.
[13] Idem, Une séance d’information à la Maison de la culture de Tournai, extras din Nord .., 27.07.89.
[14]Idem, Cutia 70, Waterloo info, Hebdomadaire 4 pages detachables, avril 1989.
[15] Idem, Cutia 5, Ville de Bruxelles, le 21 avril 1989.
