Unul din obiectivele importante ale investigaţiilor întreprinse de către instituţia noastră este şi acela de a identifica locurile unde sunt înhumate victime ale regimului comunist, mai ales acelea care, fără a fi judecate, au fost omorâte de către Securitate, de obicei prin torturi urmate de împuşcare. Victimele au fost identificate în urma cercetărilor noastre în arhivă şi pe teren, inclusiv pe baza mărturiilor orale ale unor persoane contemporane cu evenimentele în cauză. De asemenea, locurile unde se află îngropate astfel de persoane sunt identificate după asidue căutări şi cercetări efective în teren, locaţiile respective aflându-se de cele mai multe ori în locuri izolate şi uneori greu accesibile. În opinia noastră, numărul acestor victime se situează în jurul a 10.000 de persoane.
În baza unei solicitări primite de către IICCR din partea domnului Nicolae Selagea, fiul lui Nicolae (Mişu) Selagea, Institutul a demarat o serie de cercetări de teren, în urma cărora a fost identificat locul în care a fost înhumat Nicolae Selagea, împuşcat de Securitate la 2 septembrie 1950, şi au fost demarate procedurile de exhumare a rămăşiţelor pământeşti ale acestuia. Acţiunea de exhumare va avea loc în perioada 1-2 septembrie 2009, în cătunul Ancăieşti, satul Dealul Capsei, aparţinător oraşului Câmpeni, judeţul Alba.
Nicolae (Mişu) Selagea s-a născut la 12 februarie 1908 în satul Dealul Capsei, aparţinător oraşului Câmpeni, judeţul Alba. Era căsătorit şi avea 5 copii. Apartenenţă politică: membru al Partidului Naţional Ţărănesc. A fost membru în organizaţia anticomunistă Frontul Apărării Naţionale – Corpul de Haiduci, condusă de maiorul deblocat Nicolae Dabija. A fost urmărit de Securitate încă din toamna anului 1948, pentru simplul motiv că făcuse propagandă în favoarea P.N.Ţ.
Nicolae Selagea a fost ucis prin împuşcare la 2 septembrie 1950 în cătunul Ancăieşti, satul Dealul Capsei, aparţinător oraşului Câmpeni, la o şură care la acea dată aparţinea unei anume Ancău Sofica. În urma unei trădări, a fost surprins şi blocat în acea şură, iar în schimbul de focuri care a urmat cu cadrele de Securitate, a fost rănit la un picior de către locotenentul Octavian Vociu. Deşi rănit, a fost imediat împuşcat mortal, din apropiere, de către maiorul Kóvaci Mihail, pe atunci şeful Serviciului Judeţean al Securităţii Poporului Turda. Cadavrul a fost îngropat după câteva zile în apropiere, pe un teren care astăzi se află în proprietatea localnicei Ana Adam. Locul mormântului nu a fost niciodată marcat cu vreo cruce.
Această crimă, la fel ca şi altele executate de Securitate, a fost comisă la ordin, din motive politice, pe timp de pace, fără judecata vreunei instanţe, iar după părerea noastră astfel de crime nu pot fi considerate niciodată ca fiind prescriptibile.
Considerăm că demersul nostru de exhumare a lui Nicolae Selagea este unul legal şi moral, în conformitate cu atribuţiile Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România.
Pentru detalii despre acţiune
Marius Oprea
Preşedinte IICCR
Cosmin Budeancă
Şef Serviciu Muzee-Memorie IICCR
Gheorghe Petrov,
Arheolog
În baza unei solicitări primite de către IICCR din partea domnului Nicolae Selagea, fiul lui Nicolae (Mişu) Selagea, au fost demarate o serie de cercetări de teren, în urma cărora a fost identificat locul în care a fost înhumat Nicolae Selagea, împuşcat de Securitate la 2 septembrie 1950. Acţiunea de exhumare a avut loc marţi, 1 septembrie 2009, şi la ora 15 au fost găsite rămăşiţele pământeşti ale partizanului anticomunist.
Mâine, 2 septembrie 2009, ora 10, reprezentanţii presei care sunt interesaţi de acest caz sunt aşteptaţi în faţa Poliţiei Oraşului Câmpeni pentru a fi conduşi la locul unde a fost găsit mormântul lui Nicolae Selagea.
Pentru detalii despre acţiune
Marius Oprea
Preşedinte IICCR
Cosmin Budeancă
Şef Serviciu Muzee-Memorie IICCR
Gheorghe Petrov,
Arheolog