Bucureşti, luni, 4 februarie 2013 – Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a primit vizita Excelenţei Sale Domnului Vladimir Jarmolenko, Ambasadorul Republicii Lituania la Bucureşti.
ES dl. Vladimir Jarmolenko a onorat astfel invitaţia făcută de dl Andrei Muraru, Preşedintele executiv al IICCMER de a vizita Institutul.
În cadrul discuţiilor, domnului ambasador i-au fost prezentate proiectele actuale şi viitoare ale Institutului, printre care se numără: campaniile de arheologie contemporană, derulate de către Institut încă din anul 2006 și care au scopul de a descoperi osemintele persoanelor executate de către Securitate în perioada dejistă; restaurarea şi integrarea în circuitul turistic cultural a fostului penitenciar de la Râmnicu Sărat, ca Muzeu Memorial şi reper al rezistenţei anti-comuniste; politicile educaționale concentrate pe publicarea primului manual de istorie a comunismului, cursuri de perfecționare pentru profesorii de istorie, precum şi alte iniţiative prin care IICCMER studiază, documentează şi susţine conştientizarea publică a istoriei totalitarismului comunist în România.
ES dl. Vladimir Jarmolenko şi-a manifestat sprijinul pentru activitatea IICCMER, considerând că statele democratice au datoria de a onora victimele comunismului prin organizarea de memoriale, așa cum este proiectul de restaurare şi integrare în circuitul turistic cultural a fostului penitenciar de la Râmnicu Sărat, ca Muzeu Memorial şi reper al rezistenţei anti-comuniste.
„Păstrarea memoriei victimelor este importantă pentru evoluţia democratică a oricărei societăți. Consider că IICCMER are un rol esențial în acest domeniu, având responsabilitatea de face cunoscute atrocitățile comunismului generaţiilor care nu au trăit comunismul, dar și de a sprijini victimele acestui regim totalitar.” a afirmat ES dl. Vladimir Jarmolenko.
De asemenea, dl Andrei Muraru a afirmat intenţia IICCMER de a colabora cu două dintre instituţiile similare din Lituania, Centru lituanian de cercetare a genocidului şi rezistenţei şi Muzeul victimelor genocidului.
„Începând cu luna mai, conducerea IICCMER și-a concentrat eforturile în vederea concretizării proiectului memorial de la Râmnicu Sărat. În acest sens, am reușit să rezolvăm problema proprietății la finele anului trecut, iar anul acesta dorim să punem bazele unei echipe de experți internaționali care să ajute la elaborarea unui concept demn de istoria acestui spațiu recluzionar.” a afirmat dl. Andrei Muraru, Președinte executiv IICCMER.
***
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este un organism guvernamental care studiază, documentează și susţine conștientizarea publică a istoriei comunismului în România, prin proiecte de cercetare, educaţionale, editoriale și muzeale. Activitatea IICCMER analizează natura, scopul şi efectele totalitarismului din România în perioada 1945-1989, dar şi memoria acestui regim în exilul românesc şi în perioada postcomunistă.
Institutul coordonează câteva proiecte unice în ţară în acest domeniu, cum ar fi: șantiere arheologice de descoperire a victimelor Securităţii; Muzeul Memorial Râmnicu Sărat – fost penitenciar pentru deţinuţi politici; singura Universitate internaţională de Vară din România pentru studierea istoriei comunismului; primul manual de istorie a comunismului, Fototeca – cea mai mare bază de date online gratuită cu fotografii din timpul comunismului; primul master academic dedicat studiului istoriei comunismului; arhiva exilului românesc; proiecte mediatice de filme documentare.
IICCMER a devenit în timp un centru prestigios de cercetare la nivel european, prin intermediul căruia România își explorează, conștientizează și asumă trecutul comunist, își clarifică rolul în istoria europeană a secolului XX și promovează valorile democraţiei în societatea modernă.