UPDATE. Joi, 27 iulie 2017, a avut loc închiderea Şcolii de Vară despre exilul românesc postbelic, organizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), împreună cu Institutul Cultural Român, în calitate de partener principal, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Muzeul Naţional Peleş. Şcoala de Vară s-a desfăşurat la Sinaia în perioada 22-27 iulie 2017. 

Programul a avut drept scop cunoașterea și înţelegerea fenomenului anticomunist postbelic în rândul tinerilor din ţară şi străinătate. Şcoala de Vară de la Sinaia s-a adresat studenților care urmează studii masterale sau doctorale în România şi diaspora (Europa), care dezvoltă sau intenționează să realizeze proiecte pe tema exilului românesc postbelic sau a aspectelor adiacente.

Obiectivul programului a constat în recuperarea istoriei şi valorificarea contribuţiei culturale a exilului, ca fir conductor care trece peste decupajele de ordin cronologic ori politic, transformându-se, reinventându-se, adaptându-se în permanență noilor realități. Exilul românesc are o legitimitate istorică şi morală de la care diaspora ar putea să se revendice.

În deschiderea evenimentului, care a avut loc duminică, 23 iulie, au luat cuvântul: Anca Hogea, Director General Adjunct Muzeul Naţional Peleş, Ion Tucă, Director Casa Regală, Radu Preda, Preşedinte executiv IICCMER, Adrian Niculescu, Vicepreşedinte IICCMER, Dinu Zamfirescu, Președinte al Consiliului Științific IICCMER, Victor Micula, Secretar de Stat, Ministerul Afacerilor Externe, şi un reprezentant al Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale. Moderator: Mihaela Toader, expert IICCMER la Compartimentul Exilul românesc.

La Şcoala de Vară de la Sinaia au participat 15 tineri, opt din România şi şapte din alte ţări europene, care au demonstrat, în urma unei proceduri de selecţie, că înțeleg importanţa cunoaşterii fenomenului exilului românesc şi a tuturor experiențelor de viață ale românilor plecaţi din ţară din motive politice până în 1989. Aceştia au avut parte de prelegeri, workshop-uri, proiecţii de film, excursii şi alte activităţi interactive, menite să le sporească interesul şi să faciliteze dezvoltarea ulterioară pe teme legate de exil.

Programul complet al Şcolii de Vară este disponibil aici.

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la la telefon +40 21 316 7565 sau la e-mail office@www.iiccmer.ro.

***

Despre IICCMER

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este o structură guvernamentală înființată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea și analizarea din punct de vedere științific a perioadei totalitare și a consecințelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea și implementarea unor instrumente educaționale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile și drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva și publica documente referitoare la memoria exilului românesc. Mai multe detalii despre activitatea IICCMER: https://www.iiccmer.ro/ sau https://www.facebook.com/InstitutuldeInvestigareaCrimelorComunismului.