Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc anunță că în perioada 12-13 mai s-a desfășurat o acțiune de exhumare a două dintre victimele Căminului spital pentru minori irecuperabili Păstrăveni, în vederea efectuării unei expertize medico-legale de către experți din cadrul INML Mina Minovici București.

Context:

  • Căminul spital de copii deficienți nerecuperabili Păstrăveni, situat în comuna Păstrăveni, județul Neamț, a fost înființat la 1 octombrie 1966;
  • Număr total de decese minori: 394 (241 decese între 1 ianuarie 1980-30 aprilie 1990);
  • Căminul avea o capacitate de 130 de locuri, mărită până la 204 locuri, în 1989;
  • La 1 octombrie 1966, din cei 130 de asistați, 10 erau sugari, 34 preșcolari, 80 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani și 6 adulți;
  • Majoritatea celor decedați făceau parte din grupa de vârstă 1-5 ani (235 cazuri), urmată de grupa 6-10 ani (73 cazuri), grupa 11-18 ani (77 cazuri), între peste 18 ani înregistrându-se 9 decese;
  • Principalele cauze de deces consemnate în certificatele de deces sunt: encefalopatie cronică infantilă – 163 cazuri, bronhopneumonie – 119 cazuri, epilepsie – 33 cazuri sau malnutriție proteo-calorică și oligofrenie – câte 11 cazuri.

 

IICCMER a sprijinit demersul procurorilor, oferind consultanță istorică cu privire la regimul comunist și asistență în demersurile de arheologie contemporană. Expertiza arheologică a fost asigurată de Dr. Constantin Preoteasa, arheolog expert în cadrul Complexului Muzeal Neamț.

În data de 12 mai a fost exhumată în Cimitirul de la Păstrăveni (jud. Neamț) o victimă de sex feminin, care la momentul morții avea vârsta de 17 ani, dintre care 14 ani petrecuți în Căminul spital Păstrăveni, fiind diagnosticată cu retard mintal global irecuperabil. Cauza oficială a morții tinerei a fost encefalopatia cronică.

A doua exhumare a avut loc în cimitirul Costișa (jud. Neamț). Victima, de sex masculin, avea vârsta de 11 ani la momentul morții, iar conform mărturiei tatălui, oferită reprezentanților IICCMER, copilul prezentase primele simptome de boală în jurul vârstei de 5 ani, însă internarea la Păstrăveni a survenit doi ani mai târziu, chiar în zilele de Crăciun. Cauza oficială a decesului a fost  anorexie neurogenă. Similar cu cealaltă victimă, primise diagnostic de encefalopatie cronică infantilă, prin factori postnatali.

Demersul este parte a acțiunii de urmărire penală dispusă la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, în baza denunțului Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.

Fragmentele osoase recuperate urmează a fi examinate în cadrul anchetei.

,,Mi-am propus ca în mandatul meu să prioritizez, împreună cu colegii mei, proiectele care au ca obiectiv acțiunile de investigare a crimelor și ororilor petrecute în perioada regimului comunist. Căminul spital de la Păstrăveni a fost numit ,,orfelinatul groazei’’, pentru modul în care au fost tratați acei copii, așadar, consider că avem cel puțin datoria morală, față de victime, de a afla adevărul despre crunta și injusta soartă pe care au avut-o, cauzată în mod direct de represiunile regimului comunist. Doresc să le mulțumesc pentru implicare procurorilor care  se ocupă de acest caz și să îi asigur că vor primi tot sprijinul Institutului, în ceea ce privește cercetarea și documentarea cazurilor. Imediat ce ancheta va fi finalizată vom comunica rezultatele obținute’’ – a declarat Daniel Șandru, Președintele IICCMER.

 

Pe 31 mai 2017, IICCMER a sesizat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la săvârșirea infracțiunii de tratamente neomenoase, prevăzută de art. 358 alin.1, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și art.5 Cod penal, prin organizarea unui regim caracterizat de tratamente inumane și degradante aplicate minorilor cu handicap sever aflați în Căminul spital pentru minori nerecuperabili Păstrăveni (Județul Neamț), în perioada 01.10.1966 – 30.04.1990, cu consecința a 394 de decese confirmate. În denunțul depus, IICCMER a susținut că agenți ai Statului Român au organizat, implementat și controlat un regim caracterizat prin alimentație necorespunzătoare, nerespectarea condițiilor minimale igienico-sanitare, lipsa condițiilor elementare de trai (frig, umezeală, mucegai etc), izolarea de lumea înconjurătoare și uneori chiar de familie.

Alături de procurori, la exhumare au mai participat organe de poliție, medici legiști din cadrul INML București, experți ai Institutului Național de Expertize criminalistice.

Despre IICCMER

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este o structură guvernamentală înfiinţată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea şi analizarea din punct de vedere ştiinţific a perioadei totalitare şi a consecinţelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea şi implementarea unor instrumente educaţionale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile şi drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva şi publica documente referitoare la memoria exilului românesc.

Mai multe detalii despre activitatea IICCMER: IICCMER  sau https://www.facebook.com/InstitutuldeInvestigareaCrimelorComunismului

 

Vă stau la dispoziție pentru mai multe informații!

Didona Goanță – Coordonator Comunicare IICCMER

0743689046 sau didona.goanta@iiccmer.ro