Joi, 17 noiembrie 2011, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38), Centrul Ceh din Bucureşti şi Institutul pentru studiul regimurilor totalitare (Cehia) prezintă Praga prin obiectivul poliţiei secrete. Evenimentul, organizat în parteneriat cu ICR, Institutul Balassi, Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti, Staropramen şi Czech Airlines, este prilejuit de vernisajul expoziţiei „Praga prin obiectivul poliţiei secrete“ şi include proiecţia filmului Pouta (Strânsoarea), regia Radim Špaček, şi discuţiile-panelViaţa într-un regim totalitar şi Cum facem faţă trecutului.
De la ora 13.00, invitaţii Ana Blandiana, Pavel Seifter (Republica Cehă) şi Bretter Zoltan (Ungaria) vor împărtăţi, în cadrul discuţiei panel Viaţa într-un regim totalitar, experienţele proprii în care au fost „subiect“ de interes pentru poliţia secretă. Discuţia va fi moderată de Oana-Valentina Suciu (Institutul Cultural Român). Vojtěch Ripka (USTR, Republica Cehă), Dragoş Petrescu (CNSAS) şi Clara Mareş (IICCMER) vor discuta, de la ora 15.30, pornind de la întrebarea Cum facem faţă trecutului. Adrian Cioflâncă (IICCMER, România) va modera dezbaterea despre relevanţa trecutului pentru realitatea socială şi politică actuală. Discuţiile se vor desfăşura în limba engleză (cu traducere simultană în limba română).
Expoziţia „Praga prin obiectivul poliţiei secrete“, vernisată la ora 18.00, prezintă activitatea Direcţiei de urmărire a Securităţii statului (StB). Vrând-nevrând, militarii care au lucrat la direcţia de urmarire din cadrul poliţiei politice comuniste au reuşit să surprindă, pe langă persoanele urmărite, şi imaginea oraşului Praga în anii ‘70 şi ‘80 ai secolului XX. Expoziţia, deschisă până pe 5 decembrie 2011, a fost pregatită de Institutul pentru studiul regimurilor totalitare, în colaborare cu Arhiva Departamentului Securităţii.
De la ora 19.00, va fi proiectat filmul Pouta (Strânsoarea). Regizată de Radim Spacek, producţia a fost declarată cel mai bun film ceh din 2010, fiind premiat şi pentru cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu, cea mai bună imagine şi cel mai bun personaj masculin. Acţiunea, plasată în Cehoslovacia anului 1982, îl are în centru pe Antonin, membru al poliţiei secrete. Plin de o furie surdă, epuizat şi plictisit şi de serviciul său şi de viaţa de familie, devine obsedat de Klara, o fată pe care nu are nicio şansă s-o câştige. Filmul este subtitrat în limba engleză.
Accesul este liber.