Pe 5 martie 1971, Nicolae Ceaușescu primește la sediul CC al PCR o delegație a cineaștilor. La finalul discuțiilor, liderul comunist trasează o serie de directive care se vor constitui într-un adevărat program al cinematografiei românești. Obiectivul prioritar este indicat a fi creșterea cantitativă a producției de filme. Pentru atingerea acestui deziderat, Ceaușescu are în vedere folosirea rațională a bazei materiale și diversificarea genurilor, astfel încât „fiecare pasăre să cânte în pomul său”.
Mesajul este preluat cu promptitudine de industria cinematografică de la Buftea. Printre filmele care intră în producție în perioada următoare se numără și Explozia, în regia lui Mircea Drăgan, la acel moment secretarul general al Asociației Cineaștilor. Realizat după un scenariu al scriitorului și publicistului Ioan Grigorescu, Explozia se încadrează în subgenul filmelor-catastrofă (disaster film), în vogă la acel moment în cinematografia americană, care au ca temă principală dezastre provocate fie de factori naturali, fie de factori umani. Filme precum Airport (1970), The Poseidon Adventure (1972), Eartquake (1974) sau The Towering Inferno (1974), cu bugete uriașe și cu distribuții stelare, pe care doar industria cinematografică de la Hollywood își putea permite să le pună în scenă. Raportându-ne la fenomenul proliferării filmelor-catastrofă care aproape a dus la faliment sistemul marilor studiouri americane, cu atât mai ambițioasă pare decizia tinerei cinematografii ceaușiste de a produce un film de acest gen.
Pentru scenariul pe care l-a scris pentru Explozia, Ioan Grigorescu s-a inspirat de la un caz real, petrecut cu doar un an înainte în rada portului Galați. Pe 10 ianuarie 1971, la bordul navei comerciale Vrachos, aflată sub pavilionul statului Panama, se iscase un incendiu. Vaporul era încărcat cu 3700 de tone de azotat de amoniu care în cazul unei explozii ar fi provocat o catastrofă majoră afectând atât orașul Galați, cât și colosul industrial al Combinatului Siderurgic. Intervenția autorităților se dovedise decisivă în evitarea unei catastrofe, astfel că întreaga poveste se potrivea de minune propagandei regimului.
Explozia este o simbioză curioasă între filmul de acțiune și cel de comedie. Momentele tensionate, de veritabil thriller, sunt scurtcircuitate de episoade vesele, asigurate de o distribuție ce reunea cam ce avea mai bun comedia românească a acelor ani. Gheorghe Dinică, în costum de nuntaș, care ajunge întâmplător la bordul vasului este improbabilul erou al filmului Gică Oprișan zis și Salamandră. Alături de el o regăsim pe Draga Olteanu Matei, în rolul vulcanicei soții a acestuia, pe Jean Constantin, distribuit în stereotipul ambulant al lăutarului minoritar, „cel mai mare artist de culoare din Moreni”, pe Dem Rădulescu, în cel al ofițerului naval Neagu, care face un duo comic cu tânărul pilot de șalupă Victoraș, jucat de Mircea Diaconu. Doar Toma Caragiu este văduvit de caracteristica partitură umoristică, interpretându-l în cheie gravă pe Ticu Corbea, prim-secretarul organizației județene de partid Galați.
Atmosfera apăsătoare de la bordul vasului este amplificată și de plasarea în decorul original al navei Vrachos, rebotezată în film Poseidon, cu întortocheatele și îngustele sale culoare, care spre deosebire de povestea cinematografică nu explodase printr-un adevărat miracol, iar la acel moment era andocată în rada portului Galați. Acțiunea se mută de pe puntea incandescentă a vasului, în birourile autorităților locale și de partid. Atitudinea șovăielnică și birocrată a primarului Galațiului este contrabalansată de voluntarismul și curajul nebunesc al prim-secretarului de partid Corbea care riscă siguranța locuitorilor orașului-port de la Dunăre. El optează pentru soluția mai rapidă a trecerii navei prin zona centrului orașului, în detrimentul soluției contracurent, mai lentă, spre zonele nepopulate ale Marii Insule a Brăilei, care ar fi pus în pericol Combinatul Siderurgic. Abordarea este una materialist-științifică, ce decurge din conștiința sa politică comunistă. La resemnarea profesorului Luca (Radu Beligan), vocea tehnocratului care invocă exasperat divinitatea – „Dumnezeu cu mila” –, liderul comunist răspunde că „nu-mi place mila lui Dumnezeu”. Pandantul său de pe teren este Gică „Salamandră” care îi mărturisește lui Corbea că și el este comunist.
Conținutul propagandistic este servit de instrumentele narative ale realismului socialist, precum în episodul implicării voluntare a personajului colectiv al muncitorilor în descărcarea sacilor de azotat de amoniu, la îndemnul unui lider de moment, „șeful brigăzii a 3-a sudori”, sfidând inerția birocratică a primarului Galațiului. Apar și elementele descompuse moral, hoții în căutare de produse străine de pe vas (cartușe de țigări, băutură, haine etc.) care sunt prinși și pedepsiți exemplar de către echipa de intervenție. În același timp, exploziile spectaculoase, cascadoriile și filmările aeriene din elicopter sunt împrumutate din rețetarul comercial al cinematografiei americane. Această latură de entertainment al filmului, cu dinamismul, dramatismul și elementul de suspans, a ocultat mesajul propagandistic, explicând în mare măsură succesul de public și difuzarea sa în străinătate, ceea ce a dus doi ani mai târziu la realizarea unei continuări în coproducție internațională. Dar despre sequel-ul la Explozia, mai multe într-un episod viitor.
Bogdan JITEA
Expert IICCMER
