În cadrul programului de burse pe care îl organizează, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) lansează o nouă competiție, pentru ediția 2022. IICCMER va pune la dispoziția studenților masteranzi /doctoranzi un număr de cinci (5) burse, acordate pe durata a 3 luni (3) luni, 1 septembrie – 30 noiembrie 2022 după cum urmează :

  • 2 burse pentru ciclul universitar de masterat, în cuantum de 1800 lei
  • 3 burse pentru ciclul universitar de doctorat, în cuantum de 2400 lei

Sunt eligibili pentru bursele IICCMER candidații cu vârsta maximă de 35 de ani,  înscriși în anul universitar 2021-2022 într-o universitate acreditată din România.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 31 mai 2022, ora 17.00.

Regulamentul complet și formularul de înscriere se găsesc aici (Link către postarea inițială)

 

Testimoniale

 

Georgiana Leșu (2012/2013)

Muzeul Național al Literaturii Române Iași

 

Prin intermediul bursei Doina Cornea oferite de IICCMER am avut șansa de a cerceta un fragment de istorie culturală a comunismului românesc. Materialele și bibliografia recomandate, alături de discuțiile de la seminariile organizate în cadrul bursei, m-au ajutat să-mi construiesc atât  teza de doctorat cât și direcțiile de cercetare care mă interesează și în prezent. În această perioadă, am cunoscut cercetători cu experiență, care m-au sprijinit cu sugestii, și am luat parte la conferințe organizate de echipa institutului. Colaborarea cu cercetătorii IICCMER și coordonatorii programului de burse a fost o foarte bună ocazie de învățare, în cel mai potrivit moment pentru mine, anul I de studii doctorale. Recomand viitorilor bursieri să participe la activitățile organizate de institut și la seminariile dedicate lor, pentru  a beneficia de  toate avantajele schimbului idei cu ceilalți bursieri și cu cercetătorii institutului.

 

Alexandra Oprea (2020/2021)

Doctorandă Universitatea din București și EHESS (Paris)

 

Bursa IICCMER a contribuit într-un mod decisiv la parcursul meu doctoral. Teza nu ar fi fost posibilă, în forma ei actuală, fără schimburile intelectuale facilitate de seminariile organizate în cadrul programului „Bursele IICCMER 2020-2021”, unde am avut șansa de a beneficia de sugestiile și sfaturile cercetătorilor IICCMER dar și ale colegilor bursieri. Țin să le mulțumesc pe această cale pentru sprijin și generozitatea de a mă ajuta în acest demers de cercetare. Coordonatoarea programului precum și cercetătorii IICCMER au creat la fiecare întâlnire o atmosferă de lucru extrem de stimulantă, deschisă și orizontală, propice dezbaterilor între participanți. Recomand cu căldură această experiența tuturor celor care vor să își dezvolte atât capacitățile reflexive asupra perioadei comuniste cât și spiritul critic și abilitățile de cercetare.

 

Cristian Dumitrescu (2020/2021)

Masterand al Facultății de Istorie, Universitatea din București și cercetător asociat în cadrul Asociației Studio Zona

 

În peisajul universitar românesc, bursele Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc reprezintă singurul contact direct al studenților cu cercetarea profesionistă a istoriei contemporane. Statutul de bursier al IICCMER mi-a oferit posibilitatea de a lucra alături de cercetători remarcabili ai istoriei contemporane românești, iar dialogul cu aceștia m-a ajutat să-mi îmbunătățesc studiul și să-mi conturez mult mai bine direcțiile de cercetare. Cunoștințele dobândite pe parcursul celor câteva luni petrecute alături de echipa de cercetători IICCMER îmi sunt utile în cele două proiecte ale Studio Zona la care lucrez momentan și cu siguranță mă vor ajuta pe tot parcursul carierei profesionale.

 

 Andrei Dălălău (2020/2021)

Doctorand în istorie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Programul de burse IICCMER a contribuit la dezvoltarea perspectivei mele de cercetare prin achiziția unor noi metode de analiză și a unor noi modalități de interpretare a comunismului românesc. Seminarele și discuțiile cu cercetătorii Institutului m-au făcut să conștientizez amploarea cercetării surselor acestui regim și nevoia istoriografiei românești de a se racorda la standardele cercetării moderne. În prezent, cercetările pe care le întreprind poartă amprenta experienței dobândite în anul în care am fost bursier IICCMER. Comunicarea activă între bursieri și cercetători, sfaturile utile primite, prieteniile legate și deschiderea către noi orizonturi de cercetare au fost parte a programului care a contribuit decisiv la formarea mea profesională actuală și, în mod sigur, viitoare.

Le recomand studenților să aplice la programul de burse IICCMER cu deschidere și interes, să acceseze toate oportunitățile care vin în întâmpinarea visului lor de a cerceta subiecte de interes și să nu se teamă de vastul orizont istoric care așteaptă să fie deconstruit, reordonat sau poate chiar descoperit.