Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România contestă rezoluţia Parchetului în cazul Vasile Paraschiv
La data de 8 iulie 2008, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR) a depus o sesizare penală privind 67 de persoane (foşti securişti, activişti de partid şi informatori) care, în opinia noastră, sunt pasibile de a fi săvârşit acte de terorism prin răpirea şi torturarea cunoscutului disident Vasile Paraschiv, precum şi de utilizarea psihiatriei pentru reprimarea sa, de supunerea lui la tratamente crude, inumane şi degradante, timp de 26 de ani, pentru atitudinea şi convingerile sale anticomuniste. Sesizarea noastră penală arată faptul că toate abuzurile grave şi persecuţiile pe care le-a suferit Vasile Paraschiv au fost cauzate [...]
La Iaşi vor fi lansate cele mai noi apariţii editoriale privind istoria comunismului
Sâmbătă, 8 noiembrie 2008, orele 11.00, în sala H1 (Corpul H) a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi (Bd. Carol I, nr. 11, Iaşi) vor fi lansate patru noi apariţii editoriale având ca tematică represiunea comunistă în România. Cele patru noi volume sunt: Mihai Stamatescu, Raluca Grosescu, Dorin Dobrincu, Andrei Muraru, Liviu Pleşa, Sorin Andreescu, O istorie a comunismului din Romania. Manual pentru liceu , Iaşi , Editura Polirom, 2008. Andrei Muraru (coordonator), Clara Mareş, Dumitru Lăcătuşu, Cristina Roman, Marius Stan, Constantin Petre, Sorin Cucerai, Dicţionarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967), Iaşi, Editura Polirom, 2008. Dorin Dobrincu (editor), Listele morţii. Deţinuţi [...]
Inaugurarea primului centru universitar din România specializat în studierea regimului totalitar comunist
Istoricul Marius Oprea şi rectorul Vasile Işan vor inaugura la Iaşi primul centru universitar din România specializat în studierea regimului totalitar comunist Joi, 23 octombrie 2008, orele 16.00, în sala H1 (Corpul H) a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi (Bd. Carol I, nr. 11, Iaşi) va fi inaugurat Centrul de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului, primul centru universitar din România specializat în studierea regimului totalitar comunist şi a consecinţelor acestuia. La eveniment vor participa: dr. Marius OPREA, preşedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, prof. univ. Vasile IŞAN, rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, prof. univ. Alexandru-Florin PLATON, [...]
Poliţia politică în vizită la MŢR
Marţi, 7 octombrie 2008, la ora 17.00, la Muzeul Ţăranului Român (Şoseaua Kiseleff 3, sector 1, Bucureşti), a avut loc proiecţia unor documentare din arhiva Securităţii maghiare. Sub titlul „Poliţia politică: instrucţiuni de folosire. Filme documentare din arhiva securităţii maghiare”, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România şi MŢR au propus publicului larg un colaj privind aspectele mai puţin cunoscute ale unei instituţii care a reprezentat instrumentul de conservare a puterii în fostele state comuniste. Proiectul a fost realizat cu sprijinul istoricului Andrea Varga. Filmele incluse în program (inedite pentru publicul român) au înfăţişat aspecte tehnice din activitatea Securităţii [...]
Semnarea Protocolului de Cooperare dintre Institutul Memoriei Naţionale (IPN) şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR)
Marţi, 23 septembrie 2008, Institutul Memoriei Naţionale din Polonia (IPN) şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR) vor semna un Protocol de Cooperare care marchează un pas important înspre consolidarea relaţiilor dintre cele două instituţii în al căror obiect de activitate se înscriu investigarea şi denunţarea acţiunilor opresive săvârşite de regimurile comuniste. În vederea îndeplinirii atribuţiilor legale care le revin, cele două Institute îşi propun ca, în urma încheierii acestui Protocol, să îşi diversifice activitatea de documentare şi cercetare şi să se susţină reciproc în realizarea proiectelor şi acţiunilor de interes comun (expoziţii, publicaţii, seminarii, conferinţe, cursuri de perfecţionare, proiecte educaţionale). Delegaţia poloneză, [...]
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România şi Editura Polirom lansează primul manual de istorie a comunismului din România
Evenimentul va avea loc miercuri, 10 septembrie, ora 17.30, la Grădina Green Hours (Calea Victoriei 120), Bucureşti, unde vor prezenta: Lucia Hossu Longin – Secretar General al IICCR; Daniela Zaharia – Secretar ştiinţific al Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti; Excelenţa sa, Domnul Jaap L. Werner – Ambasadorul Ţărilor de Jos la Bucureşti; Dr. Holger Dix – Director al Fundaţiei Konrad Adenauer Bucureşti; Dorin Dobrincu – Cercetător la Institutul „A.D. Xenopol” şi Coordonator al Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România; Liliana Preoteasa – Director în cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului; Liviu Mihaiu – jurnalist; Raluca Grosescu – [...]