Pe 4 februarie 2011, se stinge din viață Vasile Paraschiv, figură importantă a disidenței anticomuniste, o voce pe care nici brutalitățile organelor statului, nici recluziunea forțată în instituții psihiatrice nu au putut să o acopere.

S-a născut la 3 aprilie 1928 în satul Ordoreanu, comuna Clinceni, județul Ilfov. Din noiembrie 1946 devine membru al P.C.R. și lucrează pentru un timp la Poșta Centrală din București, iar după efectuarea stagiului militar este selecționat pentru Școala de ofițeri de transmisiuni de la Sibiu, pe care a absolvit-o la 23 august 1951 cu gradul de locotenent.

La 6 decembrie 1963 suferă primul abuz major din partea organelor locale şi de partid, care îl evacuează din apartamentul pe care acesta îl primise în perioada când lucra la Poşta din Ploieşti. Timp de 10 luni (perioadă în care dosarul nr. 4074/1963 s-a aflat pe rol la Judecătoria din Ploieşti, nefiind însă soluţionat, ci pasat de la un complet la altul) Vasile Paraschiv şi familia sa nu au avut o locuinţă. În cele din urmă, conform hotărârii finale a tribunalului, acestuia i s-a permis reocuparea imobilului din care fusese evacuat în mod abuziv.

În noiembrie 1968, în cadrul adunării generale de partid din Combinatul Petrochimic de la Brazi, Vasile Paraschiv anunța că se retrage din P.C.R. Din acel moment, asupra sa s-au declanșat o serie de presiuni care au culminat cu arestarea și internarea cu forța, începând din vara anului 1969, la Spitalul de psihiatrie de la Urlați, fiind eliberat după 5 zile. Arestările și internările au continuat în funcție de acțiunile pe care le-a desfășurat Vasile Paraschiv împotriva regimului. Spre exemplu: ieșirea din P.C.R., proces cu autoritățile comuniste pentru recuperarea casei sale, aderarea la Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (S.L.O.M.R.), adrese către instanțele judecătorești pe motivul că nu i-a fost acordată viza pentru plecare în S.U.A., scrisori despre situația din România adresate personalităților din Occidentul Liber, apeluri difuzate la radio „Europa Liberă” etc.

Urmărit permanent de Securitate și internat de mai multe ori la Spitalul de Psihiatrie Săpoca (Buzău), unde este supus unui tratament de 45 de zile urmărindu-se să devină cu adevărat bolnav mintal, Vasile Paraschiv reușește să plece în toamna anului 1977 din țară. Din Austria va ajunge în Franța (Paris), unde este ajutat și sprijinit în demersurile sale împotriva regimului de la București de exilații români, printre care și Mihnea Berindei. Aici el susţine o conferinţă de presă cu privire la folosirea psihiatriei în România ca armă de represiune politică. Tot la Paris, el are ocazia, cu ajutorul lui Mihnea Berindei, de a se prezenta în faţa unei comisii de contraexpertiză medicală, care urma să stabilească dacă Vasile Paraschiv are sau nu discernământ. Diagnosticul dat de către comisia formată din 8 medici, după o examinare de 8 ore, a fost unul pozitiv.

La 9 iulie 1978, Vasile Paraschiv se întoarce în țară, unde va fi supravegheat îndeaproape de Securitatea care l-a maltratat și supus la torturi psihice de neimaginat pentru a-l determina să renunțe la atitudinea ostilă față de politica de la București și la revendicările sale. Acțiunea potrivnică majoră a lui Vasile Paraschiv, care a atras aversiunea autorităților comuniste, a fost citirea, în fața muncitorilor de la Fabrica de Prototipuri și Proiectare Tehnologică din Ploiești (1979), a unei declarații de înființare a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (S.L.O.M.R.).

În perioada anilor 1978-1989, Securitatea a inițiat, asupra lui Vasile Paraschiv, fapte de intimidare prin amenințări directe sau răpirea acestuia. La 28 mai 1979,Vasile Paraschiv a fost răpit de Securitate și dus lângă Ploiești, în pădurea Păulești, unde a fost bătut și torturat de patru ofițeri. Acțiunile de intimidare și torturare au continuat și după ce în 1980, Vasile Paraschiv a depus o cerere prin care solicita autorităților locale și centrale din București eliberarea unui pașaport pentru o vizită în Statele Unite ale Americii, unde locuia fiul său. La 14 mai 1987, Vasile Paraschiv cade victima unui complot organizat de Securitate, în urma unei percheziții la domiciliu sub pretextul găsirii unor documente compromițătoare. Deși nu comisese nicio ilegalitate, a fost din nou răpit și transportat la cabana „Florei” , pe lângă Câmpina, unde a fost bătut și torturat câteva zile la rând impunându-i-se să semneze un act prin care să dovedească loialitatea față de Securitate și P.C.R. Eliberat, şi întors acasă, Vasile Paraschiv a redactat după câteva zile un document prin care retracta toate scrisorile şi angajamentele pe care le-a scris şi înregistrat sub ameninţare în perioada celor patru zile de tortură.

Ultima răpire a lui Vasile Paraschiv de Securitate a avut loc în martie 1989, când, sub amenințările cu moartea și bătut până aproape de leșin, a fost obligat să semneze un nou angajament față de partid, de care s-a dezis imediat ce a fost eliberat.

A încetat din viață la 4 februarie 2011, lăsându-ne un valoros „Testament Politic” în 11 puncte, pentru a nu se uita crimele și nedreptățile regimului comunist și pentru a se lupta pentru „apărarea drepturilor omului în România, pentru dreptate și libertate, democrație și demnitate, pentru adevăr”.