În 1951, a avut loc o amplă acțiune de deportare în Bărăgan a populației din 203 localități aflate pe raza județelor Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți.
📌 Pe fondul încordării relațiilor dintre România și Iugoslavia, exclusă în 1948 din Comintern, granița dintre cele două țări a devenit o zonă extrem de sensibilă pentru guvernul comunist de la București. Populația din zona de frontieră reprezenta în ochii autorităților „un factor ridicat de risc” pentru contaminarea cu „erezia” iugoslavă. Pentru a securiza zona, conducerea de partid a hotărât ca pe o rază de aproximativ 25 de km, care includea un număr de 203 localități aparținând actualelor județe Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, populația să fie „dislocată” în Bărăgan.
📌 Viața deportaților în cei cinci ani în care au fost nevoiți să trăiască în Bărăgan a fost extrem de grea, începând de la munca de clădire a caselor, procurarea apei şi a hranei, cultivarea pământului şi până la restricţiile de mişcare ce permiteau deportaţilor să se deplaseze doar pe o rază de 15 km., dar chiar și atunci doar cu aprobarea organelor de Miliţie.
📌 Pentru a se asigura că situaţia este ţinută sub control, Securitatea a dus o amplă operațiune de recrutare de informatori din rândul deportaților şi, ulterior, din cea a foștilor deținuți politici trimiși aici în domiciliu obligatoriu. De aceea, pe lângă munca grea şi mijloacelor de trai precare, oamenii trebuiau să se confrunte permanent cu suspiciunea că persoanele apropiate puteau să divulge organelor represive informații care le-ar fi adus noi suferinţe >> https://bit.ly/deportarebaragan