Ambițioasa producției a regizorului-autor Mircea Daneliuc reprezintă atât o ruptură în cinematografia personală de stilul ciné-vérité pe care l-a practicat în filmele anterioare, precum debutul Cursa (1975), Proba de microfon (1980) și Croaziera (1981), cât și în cinematografia perioadei ceaușiste, prin imersarea totală în zona subiectivității onirice și a metaforitei politice. Aparent, Glissando este ecranizarea unei nuvele fantastice de Cezar Petrescu, „Omul din vis”, din volumul Omul din vis, Trei povestiri cu morți publicat în 1925. Sursa literară devine însă un simplu pretext pentru Daneliuc care alege să se îndepărteze semnificativ de textul originar, așa că rezultatul este un film [...]

Deși ascensiunea extremei drepte în România interbelică este ilustrată în multe dintre filmele perioadei comuniste, subiectul antisemitismului a rămas unul tabu. Discursul istoriografic oficial îi prezenta pe fanaticii legionari într-o răfuială permanentă cu militanții comuniști, făcând abstracție de violențele pe care primii le-au comis asupra evreilor. Explicația ține de caracterul specific al comunismului românesc. Alunecarea regimului pe o pantă naționalistă în anii de conducere ceaușistă a fost însoțită de o românizare accentuată a aparatului de partid. Aportul etnicilor evreilor la istoria partidului a fost pus în surdină, fiind asociat etapei cominterniste. În acest context, filmul lui Manole Marcus din 1975 [...]

Succesul de care se bucuraseră filmele istorice Dacii (1967) și Mihai Viteazul (1971) l-au propulsat pe Sergiu Nicolaescu în poziția de cineast-răsfățat al regimului Ceaușescu, care îi permitea să aibă un dialog direct și onest cu secretarul general al Partidului. Pe 23 mai 1968, în prima ședință a Comisiei ideologice a CC al PCR – nu întâmplător dedicată problemelor cinematografiei – Nicolaescu este primul înscris pe ordinea de zi a discuțiilor organizate în prezența lui Nicolae Ceaușescu. Regizorul adoptă o atitudine îndrăzneață și recomandă introducerea unor principii capitaliste în cinematografie, prin adoptarea unor rețete comerciale și prin diversificarea genurilor. Având [...]

Filmul lui Lucian Pintilie este exemplul cel mai flagrant de cenzură din cinematografia ceaușistă. În timp ce Reconstituirea (1970) în regia aceluiași cineast a rulat pentru câteva săptămâni şi nu a fost interzis oficial, De ce trag clopotele, Mitică? a fost blocat în sertarele cenzorilor ideologici până în ultimele momente ale regimului. Într-un an în care a avut premiera Croaziera lui Mircea Daneliuc, un film cu puternice valențe antisistem, întrebarea care se pune este ce anume a determinat această decizie radicală a autorităților de a bloca o producție pentru care se cheltuiseră 10 milioane de lei? Mai ales că filmul  [...]

La câțiva ani de la premiera celui mai costisitor și popular film al „epopeii cinematografice”, Mihai Viteazul, dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu comandă un nou film cu ocazia întâlnirii sale cu cineaștii din aprilie 1974. Deși se implicase în producerea sa cu sugestii pe care le-a făcut direct regizorului, Nicolae Ceaușescu nu a fost mulțumit pe deplin de cum a ieșit filmul lui Sergiu Nicolaescu. A considerat că nu s-a insistat suficient pe ideea unirii și pe anvergura diplomatică a domnitorului valah, așa că cere cineaștilor ca „acest moment de importanță epocală al istoriei României” să fie „prezentat în mod corespunzător”. [...]

Cel mai personal film realizat de Alexandru Tatos este și cel mai important din cariera sa. Secvențe (1982) este construit în jurul unui scenariu de scurt metraj (Patru palme, scris la începutul anilor ’70) şi dezvoltat într‑un triptic ce are ca numitor comun viaţa unei echipe de filmare. Regizorul, care semnează și scenariul, se joacă pe sine în film, alături de colaboratorii săi obișnuiți de la Buftea, printre care operatorul Florin Mihăilescu, sunetistul Horea Murgu și actrița Emilia Dobrin. Regizor cu valențe contestare, care a format alături de Mircea Daneliuc și Stere Gulea nucleul grupării reformatoare de cineaști de la [...]